Mergi la conţinutul principal

Cu cât medicamentele costă mai mult, cu atât eficienţa lor pare mai mare

Cu cât un medicament este mai scump, cu atât el pare mai eficient, chiar dacă este vorba de un placebo, potrivit unui studiu realizat pe pacienţi care au fost diagnosticaţi cu maladia Parkinson.
Aşteptările bolnavilor joacă un rol important în ceea ce priveşte eficienţa tratamentelor lor, iar acest efect placebo a fost bine stabilit, mai ales în rândul pacienţilor care suferă de maladia Parkinson, afirmă Alberto Espay, cercetător la Universitatea Cincinnati din statul american Ohio, autorul acestui studiu publicat în revista Neurology, editată de American Academy of Neurology şi citată de mediafax.ro.
"Am vrut să verificăm dacă percepţia asupra costului unui medicament poate să provoace acelaşi răspuns placebo", a explicat cercetătorul american.
Pentru a cerceta acest aspect, autorii studiului au comunicat unui număr de 12 pacienţi care suferă de maladia Parkinson că vor primi două injecţii cu acelaşi medicament - a doua injecţie urmând să fie făcută imediat după ce efectele generate de prima dintre ele ar fi dispărut.
Cercetătorii le-au spus de asemenea că formula chimică a medicamentului era identică în ambele injecţii, dar că acestea erau fabricate de două laboratoare diferite, cu costuri diferite - 100 de dolari pentru prima injecţie şi 1.500 de dolari pentru cea de-a doua.
Medicii le-au dat asigurări pacienţilor, spunându-le că, în ciuda acelei diferenţe de preţ, eficienţa era aceeaşi.
În realitate, participanţii la studiu au primit două injecţii cu o soluţie salină.

Eficienţă cu 28% mai mare!

După aceste "tratamente", pacienţii au fost testaţi pentru ca medicii să le măsoare capacităţile motrice şi au efectuat tomografii cu rol de evaluare a activităţii cerebrale.
În cazul pacienţilor care au primit doza mai "scumpă", capacităţile lor motrice s-au ameliorat cu 28% în comparaţie cu aceia care au primit medicamentul mai "ieftin".
"Dacă vor fi găsite strategii pentru a controla reacţia placebo, am putea să optimizăm efectele tratamentelor, reducând dozele şi astfel, poate, efectele secundare", a declarat profesorul Espay.
El consideră că efectul placebo ar putea fi mai puternic la bolnavii de Parkinson, întrucât această maladie reduce dopamina, un neurotransmiţător din creier. Or, efectele placebo sunt cunoscute pentru faptul că stimulează sinteza acestui hormon.
Dopamina stimulează activitatea motrică, motivaţia şi anticiparea recompenselor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro