* un individ de 27 de ani, evacuat dintr-un centru de găzduire, a venit la sediul instituției cu un cuțit de 13 cm * cel în cauză se lăudase că se va răzbuna pe angajații instituției respective * echipajul de intervenție l-a preluat imediat
Supărat că a fost evacuat dintr-un centru de găzduire al Direcției de Asistență Socială (DAS), pentru multiple nereguli comise și comportament necorespunzător, un individ de 27 de ani a decis să se răzbune. El a venit la sediul instituției cu un cuțit asupra sa, dar nu a apucat să comită vreo nenorocire, întrucât polițiștii locali au fost pe fază.
Potrivit informațiilor transmise de Poliția Locală Brăila, ieri, în jurul orelor 16.40, la sediul DAS s-a prezentat numitul M.D. Întrucât se lăudase că o să se răzbune pe reprezentanții DAS de la sediu, brăileanul a fost așteptat de polițiștii locali din echipajul de intervenție. În urma verificării corporale a acestuia a fost găsit un cuțit cu lama de aproximativ 13 centimetri. Agresorul a fost predat Poliției Municipiului Brăila pentru continuarea cercetărilor conform competențelor acestei instituții.
Nu este pentru prima dată când angajații de la DAS au parte de astfel de surprize neplăcute din partea unor indivizi puși pe făcut rău, cunoscut fiind cazul prezentat de „Obiectiv”, la data de 4 martie, când un alt brăilean, de 28 de ani, a venit la sediul Asistenţei Sociale şi a „aruncat” cu înjurături şi ameninţări, fiind supărat că nu are unde locui. După scandalul din interior, bărbatul a ieşit în stradă şi a dat cu ochii de medicul legist Gina Ilie, consilier municipal, la care a început să urle cerându-i să îi rezolve problema.