Sâmbătă şi duminică, în sala de box a Clubului Sportiv Municipal din Brăila vor avea loc două gale de box, la care, pe lângă pugiliştii de la clubul organizator, pe ring vor urca sportivi din Buzău, Constanţa şi de la Steaua Bucureşti.
La Brăila vor fi prezenţi numeroşi campioni naţionali şi medaliaţi în 2010, iar printre tehnicieni se vor regăsi Costică Dafinoiu, Titi Tudor, antrenorul coordonator al lotului naţional de juniori, şi stelistul Florin Foia.
Gala de sâmbătă începe la ora 15.00, iar de duminică la ora 11.00.