Criză mare de muncitori la “Seroplant”. Şapte posturi scoase la concurs în regim de urgenţă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criză mare de muncitori la “Seroplant”. Şapte posturi scoase la concurs în regim de urgenţă

• Primăria nu a reuşit nici până la ora actuală să înlăture de pe domeniul public zecile de copaci doborâţi în timpul furtunii de săptămâna trecută • lipsa de personal din cadrul Serviciului “Seroplant” şi-a spus încă o dată cuvântul, astfel că primarul Dragomir a fost determinat să anunţe inclusiv pe reţelele de socializare că este nevoie urgentă de 7 muncitori • salariul net pe care ar urma să îl primească aceştia va fi de 1.661 lei, în bani şi bonuri de masă

 

Primăria nu a reuşit nici până la ora actuală să înlăture complet de pe domeniul public copacii doborâţi de vânt şi crengile rupte în timpul furtunii de săptămâna trecută. S-a făcut curăţenie pe străzile principale şi în zone precum faleza Dunării sau Grădina Mare, însă în Parcul Monument şi mai ales în cartierele de blocuri încă se mai află numeroşi arbori rupţi. Primarul Marian Dragomir afirmă, într-o postare făcută pe o reţea de socializare, că volumul de muncă este atât de mare încât personalul Serviciului “Seroplant” din cadrul Primăriei efectiv nu poate face faţă. În acest context, s-au scos la concurs 7 posturi de muncitori, pentru completarea schemei de personal.

“Primăria Brăila, prin «Seroplant», angajează 7 muncitori pentru înlăturarea pomilor căzuţi şi alte activităţi specifice. Venitul lunar va fi 1.661 lei, compus din salariu net de 1.331 lei şi bonuri de masă în valoare de 300 lei. Contract de muncă legal, pe durată nedeterminată. Exclus cei care sunt «admiratori» ai lui Bachus!”, a precizat Dragomir, pe pagina personală de Facebook. Acesta a ţinut să adauge faptul că prea puţini brăileni s-au implicat, din spirit civic, voluntar, în activitatea de înlăturare a pomilor şi crengilor care blocau străzile şi trotuarele din municipiu. Tot primarul a mai scris că s-a încercat suplimentarea personalului insuficient al “Seroplant” prin folosirea celor care primesc ajutoare sociale şi sunt obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii. Numai că şi aceştia sunt prea puţini şi nici nu dau randamentul aşteptat, a concluzionat Dragomir.

De altfel, după cum v-am mai informat în repetate rânduri, Serviciul “Seroplant” din cadrul Primăriei a scos de mai multe ori la concurs posturile de muncitori care sunt lipsă în schema de personal. Încă din toamna anului trecut se încearcă completarea respectivei scheme, însă nu prea se găsesc doritori. Au fost persoane care au început demersurile pentru angajare, au depus actele necesare, au dat probele practice, însă unii au renunţat din start, spunând că este o muncă prea grea şi prea prost plătită, iar alţii au venit o perioadă, apoi au renunţat şi ei, pe aceleaşi considerente. Întrebat dacă nu ar fi cazul să se dea un salariu mai atractiv, primarul Marian Dragomir ne-a declarat că, deocamdată, acestea sunt posibilităţile. “Vorbim totuşi, de posturi de muncitori, nu de directori, iar 1.661 lei, în bani şi bonuri de masă, e mai mult decât salariul minim pe economie. Trebuie ţinut cont şi că persoanele respective vor fi angajate legal, cu carte de muncă, urmând să beneficieze de toate contribuţiile la asigurările sociale”, ne-a spus Dragomir.

Potrivit Ligiei Drăgan, directorul “Seroplant”, schema de personal a instituţiei prevede 95 de posturi, dintre care 72 de muncitori. În prezent, sunt angajaţi doar 65 de muncitori, deci mai trebuie 7 pentru completarea schemei. Ocuparea posturilor scoase la concurs, în eventualitatea în care se vor prezenta doritori, va fi, însă, de durată, fiind nevoie de câteva săptămâni pentru parcurgerea tuturor paşilor birocratici. Mai întâi trebuie dat anunţ în Monitorul Oficial, apoi se depun dosarele, se face selecţia acestor dosare şi se trece la proba practică. Încep apoi demersurile pentru angajarea efectivă a celor care fac faţă acestei probe. Cu analizele medicale şi depunerea tuturor actelor necesare, mai trece cel puţin o săptămână. În total, procesul birocratic, cap-coadă, ar presupune circa trei săptămâni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro