* Cornel Ghica, în vârstă de 63 de ani, avea probleme cardiace şi era în evidenţele unităţii de detenţie cu afecţiune medicală cronică* el fusese condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav, asta după ce în 2012 a ucis în bătaie un pacient care ajunsese la Spitalul de Psihiatrie
Cornel Ghica, supraveghetorul de la Spitalul de Psihiatrie care în 2012 a ucis un pacient în bătaie, a murit, sâmbătă, în timp ce își executa pedeapsa în Penitenciarul Brăila.
Bărbatul de 63 de ani era cunoscut cu probleme cardiace, fiind în evidenţe cu afecţiuni medicale cronice. Încă din data de 8 februarie bărbatul fusese preluat de la penitenciar şi internat în spital, iar la data de 16 februarie s-a constatat decesul.
Diagnosticat cu probleme psihice, Cornel Ghica a fost condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor deosebit de grav. În noaptea de 6/7 august 2012, acesta l-a ucis în bătaie pe Ionel Dragu, în vârstă de 30 de ani, pacient transferat de la Spitalul Judeţean Brăila. Ulterior, Ghica a fost condamnat la ani grei de închisoare, instanţa de fond obligându-l şi la tratament medical de specialitate, într-unul din spitalele ANP.