Crescatorii de taurine picheteaza sediile a sase fabrici de procesare a laptelui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crescatorii de taurine picheteaza sediile a sase fabrici de procesare a laptelui

Sindicatul Crescatorilor de Taurine din Romania (SCTR) sustine ca procesatorii trebuie sa negocieze cu sindicatele daca "vor sa mai cumpere lapte din Romania", anuntind, totodata ca astazi, picheteaza sediile a sase fabrici de procesare din tara.
"Luam laptele la 40.000 de lei (patru lei noi - n.r.) din magazin. Pina cind vom accepta sa umplem buzunarele acestor samsari, pina cind vom accepta un pret de monopol? Nu vor mai avea posibilitatea sa negocieze individual, pentru ca fiecare taran sa fie bataia lor de joc, trebuie sa negocieze cu sindicatele daca vor sa mai cumpere lapte din Romania. In Uniunea Europeana, sindicatele negociaza cu procesatorii si cu comerciantii, semneaza un acord prin care stabilesc un pret anual de referinta al laptelui, transparent", a declarat, ieri, presedintele Federatiei Agrostar, Nicolae Stefan.
El a adaugat ca sindicalistii afiliati la Federatia Agrostar vor picheta, astazi, de la ora 11.00, timp de trei ore, sediile a doua fabrici din apropierea Bucurestiului si a altor patru din tara, din Cluj, Sighisoara, Vatra Dornei si Alba. Acestia sint nemultumiti de "refuzul repetat" al procesatorilor de a negocia pretul laptelui, cel actual fiind considerat de sindicalisti prea mic.
"In ultimul an, pretul laptelui materie prima a crescut cu un procent mai mare decit pretul produselor lactate, diferenta fiind absorbita prin eforturile procesatorilor de a reduce costurile de fabricatie. O noua crestere de pret la materia prima s-ar putea rasfringe in mod direct asupra consumatorului de produse lactate, impiedicind accesul acestuia la alimente de baza", se arata in comunicatul Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL).
In plus, continuarea cresterii pretului produselor lactate romanesti poate duce la o scumpire a acestora peste pretul produselor similare din import, ceea ce ar determina scaderea cererii de lapte materie prima si, implicit, scaderea pretului de achizitionare a laptelui, mai arata APRIL.
APRIL precizeaza ca pretul platit pentru lapte nu poate fi stabilit la nivel colectiv, prin negociere cu sindicatele, aceasta fiind rezultatul negocierilor dintre fiecare procesator si furnizorii sai. De altfel, asociatia sustine ca nu a refuzat dialogul cu crescatorii, asa cum au afirmat sindicatele, dar ca patronatul nu poate negocia pretul platit pentru materia prima, intrucit nu intra in atributiile sale legale.
APRIL mai sustine ca sindicatele au omis sa puna in discutie un factor care influenteaza pretul, respectiv calitatea laptelui.
"Un alt lucru esential este ca in afirmatiile reprezentantilor sindicatelor nu este mentionata calitatea materiei prime pe care o desfac catre procesatori. Doar in Romania este posibil sa avem un dublu standard: lapte conform (cu normele UE - n.r.) si lapte neconform. Acest lucru atrage dupa sine preturi diferite, si, ca atare, nu putem compara pretul laptelui materie prima din Romania cu pretul pe care il platesc celelalte tari europene, care au un singur standard de calitate", se arata in comunicatul APRIL.
In replica, Nicolae Stefan a afirmat ca reactia APRIL este falsa, apreciind ca aceste multinationale profita de ani de zile de lipsa de organizare a crescatorilor de taurine.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro