• pe 7 mai, de Ziua Mondială a Râsului, cunoscutul caricaturist vă aşteaptă la Teatru, cu o expoziţie de caricatură, “Râsul în grup”, şi videoproiecţii de caricatură comentată
După burta de mici, de 1 Mai, cunoscutul caricaturist Costel Pătrăşcan vă invită duminică, 7 mai, la un eveniment de tot hazul şi o burtă de râs. Cu prilejul Zilei Mondiale a Râsului, Costel Pătrăşcan vă propune să vă destindeţi cu o expoziţie de caricatură, “Râsul în grup”, şi cu videoproiecţii de caricatură comentată. Se poate râde de la ora 10.31 până la ora 17.31. Totul în incinta Teatrului „Maria Filotti”, intrarea Avantgarde din Piaţa Traian nr.1. “Dacă orbul a nimerit Brăila, nu mă îndoiesc că veţi nimeri Teatrul Maria Filotti... Aştept brăilenii să râdă în faţă, să râdă în barbă, să râdă cu subînţeles, să râdă mânzeşte, să râdă strâmb, să râdă din inimă, să râdă în hohote... Cred că va fi de râsu' lumii! Pe 7 mai, de Ziua mondială a Râsului”, promite caricaturistul prin intermediul unui comunicat de presă.