Cost dublu pentru restaurarea taurului de fontă care împodobea pe vremuri abatorul din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cost dublu pentru restaurarea taurului de fontă care împodobea pe vremuri abatorul din Brăila

• Primăria alocase iniţial un buget de 50.000 lei, însă o expertiză făcută de un specialist a stabilit că ar fi nevoie de circa 92.000 lei • Primăria intenţionează să expună această statuie deasupra intrării în Hala Mare, ca un omagiu adus breslei măcelarilor din Brăila

 

Primăria Brăila anunţa, în luna martie a acestui an, că taurul de fontă care străjuia pe vremuri intrarea în fostul Abator  va fi expertizat şi restaurat, pentru a putea fi expus din nou pe domeniul public. Asta după ce statuia a fost primită anul trecut de Primărie, ca donaţie, din partea firmei “Dekaem Crewing” SRL Brăila. Statuia era afectată atât de rugină cât şi de crăpături apărute în material, care necesitau reparaţii făcute în regim profesional. Primăria a alocat un buget de 50.000 lei pentru aceste lucrări, sperând că suma va fi suficientă. Din câte se pare, însă, costul restaurării va fi aproape dublu. Din martie şi până în prezent, s-a reuşit doar efectuarea unei expertize, fiind cooptat în acest sens un specialist de la Bucureşti, Sergiu Popescu, acelaşi care a expertizat înainte de reabilitare şi fântâna arteziană din Piaţa Traian. Acesta a stabilit că pentru o restaurare “ca la carte” a statuii este nevoie de circa 92.000 lei. “După ce noul Consiliu Local Municipal stabilit în urma alegerilor îşi va prelua atribuţiile, vom supune la vot o propunere de majorare a bugetului alocat pentru restaurarea acestei statui emblematice pentru Brăila”, ne-a declarat viceprimarul Alexandru Jantea. La fel ca în luna martie a acestui an, acesta ne-a spus că, după reabilitare, statuia va fi expusă deasupra intrării în Hala Mare, de pe strada 1 Decembrie 1918, ca o trimitere la breasla măcelarilor brăileni.

După cum v-am mai informat, statuia existentă la Brăila este o copie după o creaţie din secolul al XIX-lea a sculptorului francez Isidore Bonheur. “După toate datele cunoscute, copia a fost executată industrial în China şi a fost amplasată pe clădirea fostului abator din Brăila, fiind o donaţie din partea Organizaţiei Profesionale a Măcelarilor din Brăila, la începutul secolului XX”, se precizează într-un material de prezentare pus la dispoziţie de Primăria Brăila. O fotografie cu intrarea în fostul abator, deasupra căruia trona statuia taurului, a fost postată pe reţelele de socializare de colecţionarul brăilean Valerică Butoi.

După ce abatorul brăilean a intrat în faliment, statuia a rămas uitată, ani de zile, într-o magazie. Abia în urmă cu circa doi ani a fost scoasă la lumină, iar o perioadă a fost adăpostită în curtea unui restaurant din Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro