Presedintele PIN, deputatul Cosmin Gusa, a declarat, recent, intr-o conferinta de presa organizata la Braila, ca la ora actuala PSD-ul ar trebui sa depuna o motiune de cenzura pentru a da jos Guvernul Tariceanu, care este slab, nu sa il sustina. El a spus ca desi multi reprezentanti ai PSD ii dau dreptate si cred ca asta ar fi solutia, interesul personal este mai mare decit interesul partidului. "PSD-ul este la Guvernare, din pacate pentru el. Eu le-am spus sa depuna o motiune de cenzura, dar deocamdata nu au facut-o. Cred ca asta este solutia, decit sa te prefaci ca nu sustii o guvernare slaba, pe care toata lumea stie ca o sustii. Guvernul ar trebui sa ii fie dat lui Traian Basescu, nu cred ca o sa faca un Guvern mai bun, dar macar terminam cu cearta din cauza intereselor personale ale lui Basescu, pe de o parte, si ale lui Tariceanu, pe de alta parte. Basescu este un actor foarte bun si ii pacaleste pe oameni ca le vrea binele", a spus Gusa.
In ceea ce priveste propunerea ca Mircea Geoana sa ocupe functia de premier, Cosmin Gusa crede ca acceptarea acestei decizii ar insemna distrugerea partidului pe care il reprezinta.
Presedintele PIN a mai precizat ca la ora actuala nu stie care e solutia pentru ca populatia sa se reconcilieze cu clasa politica, in conditiile in care s-a format o prapastie de netrecut.
"Ce ii enerveaza pe cetateni este cearta dintre politicieni. Criza politica nu va intra in vacanta pentru ca Basescu vrea sa dea jos Guvernul. Criza politica se va adinci, dar poate ca asa este scris, intii sa se faca totul praf, pentru ca apoi sa se poata redresa situatia", a mai spus Cosmin Gusa.