Actorul Cornel Cimpoae, care a trecut în lumea de dincolo marţi seara, în urma unui atac de cord, va fi înmormântat astăzi, la cimitirul Sf. Constantin. Cortegiul funerar va pleca la ora 12.00, din faţa Teatrului "Maria Filotti". Pe ultimul drum, talentatul actor va fi însoţit de prietenii săi, de colegii, de regizorii care i-au fost aproape şi care vor veni pentru el din toată ţara. Sunt aşteptaţi toţi brăilenii care l-au văzut pe scenă, toţi cei care au zâmbit la replicile sale, toţi cei care au reuşit să simtă savoarea vieţii datorită lui, datorită felului în care a ştiut să-şi construiască rolurile. Cornel Cimpoae merită un ultim omagiu din partea miilor de iubitori ai teatrului din oraşul nostru.
"Despre actorul Cornel Cimpoae cei mai în măsură ar fi să vorbească spectatorii, actorii şi artiştii cu care el a lucrat timp de 15 ani. Cornel Cimpoae este incontestabil unul dintre actorii de bază ai teatrului, un om discret, perfecţionist, un profesionist, un coleg bun. Cred că cel mai important în acest moment ar fi să-l aplaudăm la scenă deschisă, să-l însoţim cu gândurile noastre bune şi cu speranţa că Dumnezeu îl va primi cum se cuvine", a spus directorul teatrului, Rodica Antonescu.
Primarul Aurel Simionescu deplânge dispariţia prematură a actorului Cornel Cimpoae
Am aflat cu durere şi cu surprindere vestea tristă a trecerii în nefiinţă, prematură şi fulgerătoare, a actorului Cornel Cimpoae.
Este o pierdere grea pentru Teatrul "Maria Filotti", pentru colegi, prieteni, dar mai ales pentru iubitorii de teatru din Brăila.
Cornel Cimpoae, actor de mare valoare, a trăit într-un spaţiu unde legendele se împletesc cu realitatea lăsând sufletului libertatea de a prinde vraja şi adevărul acestora.
Şi pentru ca eroii acestor legende să străbată timpul până la noi, era nevoie de talent, de har, multă pasiune şi dăruire pe care Cornel Cimpoae le-a avut şi le-a risipit pentru ca ele să ajungă în sufletele noastre.
Nu se poate cuprinde în câteva cuvinte personalitatea celui care a fost actorul Cornel Cimpoae. El va rămâne multă vreme în amintirea tuturor: colegi, prieteni şi iubitori de teatru ca un mare actor, care ne-a încântat sufleteşte cu prezenţa sa în numeroase piese jucate pe scena teatrului brăilean şi nu numai.
În aceste momente grele, adresez condoleanţe familiei îndoliate, aducând în acelaşi timp un pios omagiu celui care a fost Cornel Cimpoae.
Dumnezeu să-l odihnească şi să-l primească în lumea celor drepţi!
Primarul municipiului Brăila, dr. ing. Aurel Gabriel Simionescu