Mergi la conţinutul principal

CoRed, un blogger de succes care face muzică

Rubrica va fi realizată în colaborare cu producători de emisiuni radio şi impresari din Bucureşti dar este destinată, în primul rând, tinerilor valoroşi din Brăila. Dacă eşti talentat şi crezi că ai ce arăta lumii, trimite-ne un CV, câteva fotografii şi un CD cu înregistrările tale şi noi te vom promova atât în ziar, cât şi pe site-ul www.obiectivbr.ro

Muzica dance, după cum sugerează şi titlul, este o muzică de dansat. Unii spun că este similară muzicii house sau muzicii electronice.
Cert este că nu toată lumea poate cânta o astfel de muzică. Important este să fii efervescent, să dansezi bine şi să ai voce. Acesta este şi cazul lui Sorin Chiriac, nume de scenă CoRed, care a decis să reia pasiunea pentru muzică (acum patru ani cânta în trupa Atraktion) atât cât să ajungă la sufletul şi la urechile publicului de gen.

"By My Side", versuri şi compoziţie FlyinState, a cucerit publicul VibeFM, se difuzează pe Radio Bucureşti, se poate descărca de pe codrosu.ro (s-a ajuns deja la 5.000 descărcări în doar o zi şi peste 8.000 de vizualizări pe Youtube în 4 zile), a fost primită cu aplauze la scenă deschisă pe stiumuzica.ro şi Radio 21 şi acesta este doar începutul.

"Un blogger de succes care face muzică. Pare o combinaţie periculoasă şi mă aştept ca prima dată piesa să facă valuri pe Internet şi mai apoi în cluburi şi la radio. Am ascultat-o pe vibefm.ro şi am simţit nevoia să o mai ascult încă o dată. Este un început promiţător, dar are nevoie de multă publicitate pentru ca lumea să-l descopere pe Sorin în noua ipostază", crede Toader Păun, realizatorul emisiunii "O dimineaţă de milioane" de la Europa FM.

Sorin Chiriac sau CoRed s-a născut la 23 februarie 1985, la Tecuci, judeţul Galaţi şi a terminat Ştiinţe Politice la Universitatea Hyperion în 2008, are un master la Marketing şi Negocieri în Afaceri la "Dimitrie Cantemir" şi în prezent studiază Dreptul la "Spiru Haret".

Blog-ul său, codrosu.ro, "condica neagră a putorii care nu ne lasă să respirăm adânc în piept aerul curat made in România, plus alte bălării pentru toţi muritorii de rând", avea, în iunie 2008, 178 de vizite, iar în februarie 2010 numărul arată peste 974.543 de vizitatori unici. Este pe val, este peste blog-ul faimosului Mircea Badea. Mai rămâne să se apuce Badea de cântat.... CoRed este şi un bucătar pe cinste. Ca să vă convingeţi, aruncaţi-vă un ochi pe cel mai nou proiect al său, www.poftenebune.ro, din dragoste pentru mâncare.

Sorin Chiriac face mai mereu tot ce-şi pune-n gând, tocmai de aceea CoRed nu va fi mai prejos. Îi ţinem pumnii!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro