"Sint bucuros ca am ajuns la un acord cu Ministerul Transporturilor in cele din urma. In final vom face un stadion de trei stele care va putea gazdui meciuri din Champions League. Pentru ca asta ne dorim, sa participam in aceasta competitie. Daca se va semna saptamina viitoare contractul, inca de anul viitor noi putem juca pe Giulesti in Liga", a spus Copos.
Oficialul rapidist a mentionat ca SC FC Rapid SA va investi aproximativ patru milioane de euro in modernizarea Stadionului Giulesti - Valentin Stanescu. "Domnul Ludovic Orban e un foarte bun negociator. Am stat aproape 7 luni pina am ajuns la un punct de vedere comun. Eu pot sa spun ca avem contractul atunci cind il semnam. Pina atunci nu pot sa fiu sigur. Am stat 7 luni, asta spune multe despre cit de al dracului de bun negociator este ministrul Orban. Daca sint avantajoase sau nu conditiile contractului cu Ministerul Transporturilor nu mai conteaza. Important este ca noi putem sa construim acolo. Avem deja autorizatie de constructie. FC Rapid vom plati si chirie, dar vom si investi patru milioane de euro. De asta spun ca domnul Orban este al dracului de bun negociator", a adaugat Copos.
Ministerul Transporturilor va concesiona Stadionul Giulesti - Valentin Stanescu Societatii Comerciale FC Rapid SA pe o perioada cuprinsa intre 15 si 20 ani, pentru a-l moderniza, suma minima alocata investitiei fiind de trei milioane euro, a anuntat, joi, la Timisoara, ministrul Ludovic Orban.