Copila rănită în accidentul înfiorător din Radu Negru, transferată la Bucureşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copila rănită în accidentul înfiorător din Radu Negru, transferată la Bucureşti

Fetiţa rănită grav în urma teribilului accident produs în cartierul Radu Negru, de un şofer teribilist care a intrat în intersecţie fără a acorda prioritate, a fost transferată la spital în Bucureşti. Victima, în vârstă de numai 3 ani, fiica unui poliţist de la Biroul Investigaţii Criminale, a suferit leziuni în zona capului şi a fost nevoie de investigaţii medicale suplimentare. Cea mică şi mama sa au fost surprinse, pe partea carosabilă, în timp ce se deplasau spre un parc din apropiere. Vinovat de producerea accidentului din Radu Negru este şoferul autoturismului "Audi" care a izbit în plin o altă maşină, iar în urma impactului extrem de puternic, cele două brăilence au fost rănite grav.
Evenimentul rutier, care a adus-o pe cea mică la un pas de moarte, s-a produs marţi seara, la ora 18.40, în timp ce Gabriel B. (41 de ani), din Brăila, conducea autoturismul "Audi", pe strada General Praporgescu, la intersecţia cu strada Milcov. Acesta nu a acordat prioritate, "a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de H. Laura (41 de ani), din Brăila, care circula pe strada Milcov. În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat pe strada G-ral Praporgescu, şi le-a accidentat pe N. Daria (3 ani) şi N. Florentina (29 de ani), care se deplasau pe carosabil", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorei, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, ulterior, fiind transferată la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Bucureşti. La scurt timp după ce victimele au ajuns la spital, dr. Antoneta Ioniţă, şef UPU Brăila, cea care a preluat-o pe micuţa de 3 ani, ne-a declarat că aceasta a suferit o fractură în zona capului şi s-a decis transferul la spitalul bucureştean. Daria a fost diagnosticată cu politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-facial, fractură parietală stânga. Mama celei mici a scăpat cu leziuni mai uşoare, medicii stabilind că a suferit politraumatism prin accident rutier, traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză temporală dreapta. Ea a fost internată la Secţia Chirurgie din cadrul Spitalului Judeţean Brăila.
Conducătorii auto implicaţi în accident, cel aflat la volanul autoturismului "Audi" şi femeia care conducea un "Mercedes", au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând ca nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. După efectuarea cercetării la faţa locului, poliţiştii rutieri au întocmit în cauză dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Copila care zăcea într-o baltă de sânge a fost preluată de un brăilean care a fost martor la eveniment şi dusă de urgenţă la spital, iar mama sa a fost transportată cu ambulanţa.

"Îmi amintesc doar că am ajuns într-o grădină"

Mama fetiţei grav accidentate, Florentina, nu îşi mai aminteşte decât un scârţâit de roţi, o bubuitură puternică şi, spune ea, mici frânturi după accident. Contactată de redactorii "Obiectiv", victima ne-a povestit că marţi se îndrepta spre parc cu fetiţa ei, Daria, şi că, la un moment dat, a auzit un zgomot puternic în spatele ei şi, brusc, s-a trezit într-o grădină. "Într-adevăr, am auzit scârţâit de roţi, frână pe asfalt şi ciocnitul unor maşini, pe care eu nu le-am văzut. Eram la intersecţia străzilor Praporgescu cu Milcov, acolo nu este trecere de pietoni. Noi eram aproape de colţ şi am vrut să trecem spre părculeţul acela de la blocurile noi. Ţin minte doar că am auzit scârţâit de roţi, o bubuitură puternică şi m-am trezit într-o grădină, în faţă, la case. Printre picături, am văzut când a luat-o cineva pe cea mică de jos şi a plecat cu ea. Până mi-am revenit cât de cât, fetiţa mea nu mai era şi auzisem că a fost dusă la spital", a declarat Florentina. Cu picioarele pline de vânătăi şi cu un bandaj la cap, pacienta ne-a mărturisit de pe patul de spital că se simte ceva mai bine şi asta pentru că a primit veşti bune de la Bucureşti, despre fetiţa ei. Pacienta a afirmat că Daria a depăşit starea critică, dar este încă sub atenta observaţie a medicilor din capitală. "Fetiţei mele i s-au repetat analizele la Bucureşti şi ni s-a zis că are un hematom de la lovitură şi nişte punguţe de aer şi medicii au aşteptat să vadă dacă e de operaţie. Până la urmă au decis că nu era de operaţie. Eu sunt bine, zic eu. Am dureri mari la picioare, dar supravieţuiesc ", a mai adăugat pacienta.
Întrebată dacă intenţionează să ceară despăgubiri celui care a băgat-o în spital, Florentina a răspuns că deocamdată se gândeşte doar la fetiţa ei şi nu ştie ce va urma. Cert este că presupusul vinovat s-a interesat de soarta celor două victime şi i-a făcut şi o vizită la spital Florentinei. "Da, persoana care era la volan a venit la spital să mă întrebe ce o să declar dacă vine poliţia. Şi i-am zis că în momentul ăsta nu pot să mă gândesc la nimic. Nu ştiu deocamdată, dar am aflat că şoferul care a produs accidentul ar fi umărit un biciclist care i-ar fi zgâriat maşina", a încheiat femeia.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro