Un minor care circula cu bicileta nu a fost atent la maşinile aflate în trafic şi a fost implicat într-un accident rutier.
Joi, în jurul orei 20.40, un brăilean de 33 de ani conducea autoturismul pe strada George Coşbuc din municipiu. La intersecţia cu strada Garabet Ibrăileanu, acesta a fost lovit, în zona portierei din partea dreaptă, de un biciclist, în vârstă de 13 ani, din comuna Bărăganul. Poliţiştii au efectuat cercetări la faţa locului şi au stabilit că vina aparţine chiar celui care circula cu bicicleta. "S-a stabilit că minorul a intrat în intersecţie fără să respecte semnificaţia indicatorului rutier «Cedează trecerea!», lovind autoturismul în cauză. În urma impactului a rezultatul vătămarea corporală a minorului şi avarierea maşinii", a precizat subinspector Laura Dan purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.