* evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în Triajul CFR * copilul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital * poliţiştii fac anchetă la fața locului
Un copil a ajuns la spital, după ce s-a electrocutat. Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în Triajul CFR, mai precis în apropierea intersecției Șoselei Focșani cu strada Decebal, din municipiu. Băiatul s-ar fi urcat pe un vagon aflat pe calea ferată, moment în care s-a format un arc electric. Copilul a fost imediat preluat de o Ambulanţă şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe pentru acordarea de îngrjiri medicale.
După cum au stabilit poliţiştii, nenorocirea a avut loc în jurul orei 16.00, când un minor de 14 ani, din Brăila, s-a urcat pe trenurile de marfă aflate în Triajul CFR, fiind electrocutat de liniile de înaltă tensiune. Mai mult, în zonă a izbucnit şi un incendiu de vegetaţie din cauza arcului electric format. Au intervenit și pompierii. Vom reveni.