UPDATE: MISIUNE INDEPLINITĂ. A ajuns, e la spital. Starea lui e bună. Copil de 4 luni cu febră, extremă urgenţă pentru salvatorii din nămeţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

UPDATE: MISIUNE INDEPLINITĂ. A ajuns, e la spital. Starea lui e bună. Copil de 4 luni cu febră, extremă urgenţă pentru salvatorii din nămeţi

UPDATE: Bebelușul din satul Măgureni, comuna Mărașu a ajuns aseară la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din municipiu. Pe lângă temperatură, acesta avea şi dureri de burtă. Medicii l-au preluat imediat şi l-au internat la secţia Pediatrie, iar astăzi, starea lui este foarte bună, după cum ne-a precizat dr. Alina Neacşu, purtătorul de cuvânt şi director medical al SJU Brăila. Copilul este însoţit de mama să.

Copil de 4 luni cu febră, extremă urgenţă pentru salvatorii din nămeţi

Caz urgent la Măgureni, comuna Marasu din Insula Mare a Brăilei. Un copil cu febra trebuie adus urgent la spital, însă nămeţii îngreunează mult munca salvatorilor, drumul fiind inaccesibil ambulanţei.

Primarul comunei s-a mobilizat imediat şi a mers acasă la familie pentru a lua copilul şi pe mama acestuia. În acest moment, ei sunt pe drum către bac, fiind transportaţi cu utilajele Agricost. O ambulanţă a traversat Dunărea cu ajutorul remorcherului „Lainici” şi aşteaptă să preia copilul şi mama pentru a-i duce la spital.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro