• în luna noiembrie, elevii Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila au fost aplaudați pe scenele din toată țara • ei au adus în orașul natal, printre altele, trei Premii I, un Premiu III și o Mențiune I la canto, pian și nai
Elevii Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila continuă să facă cinste orașului, dascălilor care-i îndrumă și părinților care-i susțin. În luna noiembrie, acești copii talentați și harnici, care se dedică trup și suflet pasiunii lor, au urcat pe podium și au fost aplaudați pe scenele din toată țara.
Astfel, Andra Nechifor, elevă a Școlii „Vespasian Lungu” Brăila - clasa de canto muzică ușoară coordonată de prof. Ana-Maria Baciu - a obținut Mențiunea I la cea de-a XV-a ediție a Festivalului-concurs internațional de muzică pop-rock „Muzica inimii mele”, desfășurat la Satu Mare (26 noiembrie 2022).
Cristian Andrei, elev al clasei coordonate de prof. Marieta Ion, a obținut Premiul III (nai) la cea de-a VII-a ediție a Festivalului-concurs național al tinerilor interpreți de muzică populară „Vâlcea, plai de cânt și dor”, care s-a desfășurat în orașul Râmnicu Vâlcea, în perioada 18-19 noiembrie 2022. Festivalul a fost organizat de Școala Populară de Arte și Meserii din localitate.
Dumitru Ștefan, elev al clasei de pian coordonate de prof. Geanina Onodi, a obținut un binemeritat Premiu I la grupa sa de vârstă, la cea de V-a ediție a Concursului național de interpretare pentru pian „Lirika”, București, care a avut loc în perioada 12-13 noiembrie 2022.
Tot Premiul I (la Secțiunea pop internațional) a obținut Robert-Iulian Stoian, elev al clasei de canto coordonate de prof. Gabriela Vizuroiu, la Festivalul național și internațional de muzică vocală și instrumentală „Armonii de toamnă”, ediția a VI-a, București, noiembrie 2022. Premiul I a obținut (la Secțiunea canto pop, grupa de vârstă 7-9 ani), de asemenea, Bianca-Miruna Ilie, elevă a clasei de canto coordonate de același distins prof. Gabriela Vizuroiu, de la Școala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, la ediția a II-a de toamnă a Concursului internațional de arte, de la Florești, Cluj.
Felicitări tuturor acestor copii talentați și dascălilor lor și din partea redacției noastre!