Copiii brăileni, oaspeții Comandamentului Flotilei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copiii brăileni, oaspeții Comandamentului Flotilei

• weekendul trecut, micuții de la grupa mijlocie „Albinuțele” a Grădiniței „Luceafărul”, însoțiți de doamnele educatoare, au vizitat Sala de Tradiții a Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” • cei mici au fost fascinați de machetele de nave, de aparatura folosită, de decorații și de uniforme • la finalul vizitei, au realizat desene cu marinari și vapoare și au primit daruri dintr-un cufăr misterios

 

Ziua de vineri, 14 februarie, a fost una specială pentru copiii de la grupa mijlocie „Albinuțele” a Grădiniței cu program prelungit „Luceafărul”, din Municipiul Brăila. Aceștia au fost oaspeții Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, de pe Strada Împăratul Traian. 

„Plini de curiozitate și entuziasm, copiii au pășit în Sala de Tradiții a Flotilei Fluviale, unde i-a întâmpinat un marinar adevărat. Acesta le-a povestit despre viața pe apă, despre navele puternice care străbat fluviul și despre curajul celor care le conduc”, ne-au precizat surse din cadrul Flotilei.

Entuziasmați, copiii au admirat machetele de nave expuse în Sala de Tradiții, fiecare dintre acestea având o poveste aparte, pe care au aflat-o de la gazda lor. Ei au descoperit, pentru prima dată, obiecte și aparatură folosite pe nave și au învățat cum lucrează marinarii pentru a menține siguranța pe apă. Totodată, cei mici au fost fascinați și de celelalte obiecte expuse, de la arme și decorații și până la uniforme de paradă. Nu e de mirare că, după ce au aflat cum stau lucrurile, mulți dintre ei au spus că, atunci când vor fi mari, vor să devină marinari, să navigheze pe ape și să descopere lumea.

„La finalul vizitei, micii oaspeți au realizat desene cu marinari și vapoare, dând frâu liber imaginației. Apoi, surpriza cea mare i-a așteptat într-un cufăr misterios, plin cu mici amintiri pe care le-au primit cu mare bucurie. Poate că, pentru unii, această vizită a fost doar o aventură, dar pentru alții a fost începutul unui vis”, a mai precizat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro