Cum ieri în oraş s-a învăţat, copiii au fost nevoiţi să înoate prin zăpadă până la şcoală. În ciuda munţilor de zăpadă pe care au fost nevoiţi să-i escaladeze cei mici, pentru că tonele de zăpadă sunt depozitate fix în dreptul trecerilor de pietoni, copiii au reuşit să intre în şcoli, prezenţa fiind foarte bună în rândul elevilor care locuiesc în oraş. De dimineaţă, valuri de copii coborau din maşini şi se îndreptau către şcoli. Cei mai mulţi mergeau pe carosabil, care era cât de cât degajat de zăpadă, pentru că trotuarele erau ca şi inexistente, acolo stratul gros de zăpadă fiind neatins. Oricum, prima oră nu a început pentru cei mai mulţi la 8.00 pentru că transportul în comun s-a făcut cu dificultate. În şcoli nu au fost probleme, însă din cauza personalului insuficient deszăpezirea s-a făcut în ritm lent, încât la prima oră elevii abia aveau o potecuţă pentru a se strecura în şcoală.
La Colegiul "Bălcescu" majoritatea elevilor au venit la şcoală. Directorul Carmen Pârlog a explicat că au fost totuşi absenţi elevii care fac naveta din alte localităţi. Aceeaşi situaţie a fost ieri şi la Liceul "Cerna", au lipsit elevii din judeţ care nu au avut cu ce să vină la şcoală. "Elevi care să locuiască în oraş dar care să nu vină la şcoală au fost foarte puţini. S-au făcut ore, în şcoală este bine, cald, nu cum era anul trecut", şi-a amintit directorul Angelica Toncea. O prezenţă foarte bună s-a înregistrat şi în rândul elevilor de la nivelul primar şi gimnazial. Directorul Şcolii "I. L. Caragiale", prof. Valeriu Rusu, a apreciat că prezenţa în şcoală a fost peste 90%. "Am fost prin clase la cei de la învăţământul primar, la clasa pregătitoare, sunt toţi copiii în clase. Am fost şi prin clasele de gimnaziu, copiii au venit la şcoală, este bine şi cald în şcoală. Celor care au ore cu mine (n.r. - Valeriu Rusu este profesor de educaţie fizică), le-am promis că la ultima oră ne vom juca organizat cu zăpadă", a explicat directorul Rusu. Situaţia este foarte bună şi în grădiniţe, copiii au venit la program, nu sunt probleme nici cu aprovizionarea cu alimente, nici cu furnizarea căldurii, a precizat directorul Grădiniţei nr. 37, Doina Jălăveanu.