Copii fericiţi la Festivalul de dans «Împreună pentru viitor» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copii fericiţi la Festivalul de dans «Împreună pentru viitor»

Copiii care au avut mai puţine şanse atunci când au venit pe lume s-au distrat şi ei grozav de ziua lor. În Casa Tineretului s-a desfăşurat cea de-a VII-a ediţie a Festivalului de dans "Împreună pentru viitor", la care au participat aproximativ 250 de elevi din opt zone ale ţării. Concursul a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale special pentru elevii implicaţi în Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (SNAC). Este vorba de copii cu dizabilităţi, cu dificultăţi de învăţare şi adaptare şcolară şi socială, copii, tineri sau adulţi din categorii vulnerabile. În concurs au intrat 20 de echipe formate în mod egal din elevi voluntari şi elevi beneficiari din categoriile amintite mai sus, din judeţele: Dolj, Iaşi, Vrancea, Constanţa, Bistriţa Năsăud, Mureş, Maramureş, Hunedoara, Arad, Vâlcea, Argeş, Buzău, Neamţ, Brăila şi municipiul Bucureşti. Au fost alături de ei şi 50 de cadre didactice, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai societăţii civile.
Cele mai multe dintre dansurile prezentate au fost populare, dar nu au lipsit nici cele pe ritmuri moderne. Prezentarea spectacolului a fost realizată de tânărul Alexandru Măzăreanu, fost absolvent al Liceului Pedagogic. După o paradă a dansurilor, toţi copiii au primit medalii şi jucării oferite de directorul Marian Cloşcă, de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Surpriza a venit la final, când Baroneasa Emma Nicholson de Winterbourne, preşedinte al Asociaţiei Childrens High Level Group, care a asistat cu multă răbdare şi încântare la cele peste trei ore de spectacol, a urcat pe scenă pentru a felicita personal copiii. Micuţii s-au bucurat şi au profitat de ocazie pentru a face o mulţime de fotografii cu invitatul special al festivalului. Reprezentantul ministerului, inspectorul general Cătălina Chendea, a apreciat că festivalul a fost o reuşită, organizarea a fost excepţională, iar copiii sunt toţi nişte campioni. Inspectorul general Iulian Danielescu a mulţumit public Baronesei Emma Nicholson pentru atenţia şi dragostea pe care o acordă acestor copii.
Festivalul a fost organizat de Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Inspectoratul Şcolar, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Consiliul Judeţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro