"PSD salută decizia luată de guvern de verificare a marilor averi. Este o măsură care, aplicată corect, ar duce la mai multă echitate în societate şi ar demonstra egalitatea în faţa legii. Pentru a fi cu adevărat o măsură eficientă, acest control ar trebui însă să înceapă chiar cu averile a două persoane care, până acum, au sfidat societatea: este vorba de Sorin Blejnar, şeful ANAF, care încă nu a clarificat acel episod legat de casa de 1 milion de euro, precum şi de Elena Udrea, care încearcă în prezent să păcălească o ţară întreagă cu privire la vânzarea către altcineva a unei datorii de milioane de euro. Dacă aceste controale vor începe cu aceste persoane, vom saluta acţiunea şi o vom susţine", se arată în comunicatul remis NewsIn.
Ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat miercuri că Guvernul a decis înfiinţarea, în cadrul ANAF, a unei direcţii care se va ocupa de verificarea persoanelor cu averi foarte mari şi nedeclarate.
"S-a înfiinţat Direcţia de Verificări Fiscale care va avea ca obiect de activitate verificarea persoanelor cu averi foarte mari şi nedeclarate şi s-a mai aprobat realocarea de personal pentru Direcţia Generală de Mari Contribuabili", a explicat ministrul de Finanţe.
Executivul a decis, la finele anului trecut, că persoanele fizice ale căror venituri reale depăşesc cu cel puţin 50.000 lei sumele declarate vor plăti un impozit de 16% aplicat la diferenţa dintre cele două valori.
În luna decembrie 2010, Guvernul a modificat Codul Fiscal astfel încât veniturile care nu pot fi justificate vor fi impozitate cu 16%. "Pentru acele persoane fizice care nu-şi declară veniturile, adică sunt în situaţia să aibă venituri foarte mari şi impozite 0, averi foarte mari, dar fără să aibă venituri a căror impozitare să se fi făcut în mod legal, le transmit că nu pot să stea liniştiţi. Adică nu pot să aibă yachturi, vile şi îşi petrec vacanţele în locurile unde tarifele sunt extrem de mari, iar ei nu pot să justifice prin veniturile declarate", a spus atunci ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţianu
Guvernul a dispus înfiinţarea în cadrul ANAF a unui departament special pentru cercetarea cheltuielilor persoanelor care nu le pot justifica în raport cu veniturile, Codul Fiscal fiind modificat astfel încât să permită şi impozitarea veniturilor "de natură necunoscută".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.