Contestaţiile la Proiectul Dorobanţi vor fi soluţionate până la finele acestei luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Contestaţiile la Proiectul Dorobanţi vor fi soluţionate până la finele acestei luni

* dacă nu le va conveni soluţia Consiliului, contestatarii mai au o cale de atac la Curtea de Apel Galaţi

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor va da verdictul final în cazul Proiectului "Modernizarea bulevardului Dorobanţilor" la finele acestei luni. La solicitarea redactorilor "Obiectiv", instituţia a confirmat că a primit 3 contestaţii din partea ofertanţilor care nu au câştigat licitaţia organizată de Primăria Brăila pentru atribuirea contractului de lucrări, iar aceste contestaţii au fost conexate într-un singur dosar. În ordinea înregistrării plângerilor din partea firmelor care au depus oferte, prima contestaţie, datată 23 iulie, a venit din partea asocierii "Vega 93" şi "Arcada Company", ambele din Galaţi, urmată la câteva zile, mai precis în data de 26 iulie, de contestaţia celor de la "Delta ACM 93" în asociere cu "Confort" SA şi "Martine Rose Romania". Tot în data de 26 iulie s-au adresat CNSC şi austriecii de la "Alpine Bau GMBH" împreună cu "Mari Vila Com". De precizat este că toate aceste contestaţii au vizat doar rezultatul procedurii, adică a fost contestată doar adjudecarea contractului de către consorţiul "Tancrad" împreună cu "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft". În legătură cu aceste contestaţii, CNSC a explicat că, fiind vorba despre contestaţii formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară. Legat de termenul de rezolvare, aceeaşi sursă a punctat că, în conformitate cu prevederile în vigoare, "Consiliul are obligaţia de a soluţiona pe fond contestaţia în termen de 20 de zile de la data primirii dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă. (...) În cazuri temeinic justificate, termenul de soluţionare a contestaţiei poate fi prelungit o singură dată cu încă 10 zile", se precizează în adresa de răspuns a CNSC.

Întrebat când a trimis autoritatea contractantă documentaţia la Bucureşti, Aurel Simionescu, primarul municipiului, a spus că a transmis datele la finele săptămânii trecute. "Au fost depuse trei contestaţii, de către cele 3 grupuri de firme care au pierdut licitaţia. Fiecare grup a contestat altceva, în funcţie de cum le-ar fi convenit lor să stea lucrurile, evident. Noi am întocmit trei dosare cu răspunsurile noastre referitoare la aceste contestaţii şi le-am trimis CNSC. Rămâne acum de văzut cum anume va soluţiona CNSC aceste contestaţii. Eu bănuiesc că o va face «la pachet», aşa ar fi normal. Noi, dosarele le-am trimis la CNSC pe data de 30 iulie şi aşteptăm ca în 20 de zile lucrătoare să vină răspunsul acestui organism", a spus Simionescu. În acest context este uşor de făcut un calcul legat de termenul maxim până la care Consiliul se poate pronunţa în cazul licitaţiei de la Brăila. Astfel, cele 20 de zile lucrătoare vor expira undeva în ultima săptămână din această lună, adică vineri, 27 august. De subliniat este faptul că în cazul în care contestatarii nu vor fi de acord cu soluţia dată de CNSC mai au la dispoziţie doar o singură cale superioară de atac: Curtea de Apel Galaţi.

Cea mai mică ofertă a venit de la austrieci: 62,28 milioane lei

În cursa pentru câştigarea licitaţiei în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro au intrat 11 firme care s-au asociat pentru a depune 4 oferte. Concluzia comisiei întocmite special în acest sens a fost că oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic aparţine celor de la "Tancrad" împreună cu "Euro Construct", "Max Boegl" şi "Swietelsky Baugesellschaft". Mai clar, oferta acestor 4 firme asociate este de circa 99,99 milioane de lei, fără TVA, faţă de 100 milioane lei, fără TVA, preţul estimat al proiectului. Ca termen de comparaţie, "joint venture"-ul format din "Vega 93" împreună cu "Arcada Company" s-a angajat că va finaliza lucrările cu doar 65,64 milioane lei (fără TVA), în timp ce asocierea "Alpine Bau GmbH" împreună cu "Mari Vila Com" a avut cea mai mică ofertă de 62,28 milioane lei (fără TVA). Ultimul ofertant, consorţiul format din "Delta ACM", "Confort" şi "Martin Rose", a oferit un preţ de 75,92 milioane lei (fără TVA). Legat de garanţia oferită de fiecare ofertant lucrărilor la bulevard, trebuie precizat că perioada vizată a fost de 10 ani, singura excepţie fiind oferta austriecilor cu 6 ani perioadă de garanţie. Se poate observa astfel că adjudecatarul licitaţiei a oferit cel mai mare preţ, cu doar câteva sute de lei mai mic decât valoarea estimată a întreg contractului de lucrări.

Precizăm că proiectul de reabilitare a Bulevardului Dorobanţi vizează modernizarea sistemului rutier, a căii de rulare a tramvaielor precum şi a canalului colector de sub bulevard, pe întreaga lungime a acestuia şi, teoretic, ar trebui să se finalizeze în maxim 3 ani de la data atribuirii contractului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro