Consumatori de etnobotanice, condamnaţi pentru că au tâlhărit un taximetrist | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consumatori de etnobotanice, condamnaţi pentru că au tâlhărit un taximetrist

Diagnosticat cu "tulburare de personalitate de tip impulsiv-explozivă", Ionuţ Răzvan Toader, zis "Onei", în vârstă de 26 de ani, a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Prietenul său, Cătălin Răducan, zis "Maroc", de 22 de ani, a primit 4 ani şi 8 luni de închisoare, de asemenea cu executare în penitenciar. Sentinţa de condamnare a rămas defintivă la Curtea de Apel Galaţi, prin retragerea recursurilor formulate de inculpaţi. Între timp, unul dintre condamnaţi, Ionuţ Toader, a formulat cerere de redeschidere a procesului penal, în baza prevederilor noului Cod de procedură penală.
Cei doi indivizi condamnaţi l-au ameninţat cu cuţitul şi l-au jefuit pe un taximetrist brăilean, în seara zilei de 25 martie 2013, sustrăgându-i acestuia încasările - 36 de lei. Agresorii le-au spus ulterior anchetatorilor că l-au tâlhărit pe taximetrist ca să facă rost de bani pentru etnobotanice.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii brăileni, în seara zilei de 25 martie 2013, Ionuţ Toader a mers la domiciliul amicului său Cătălin Răducanu, pe strada Frumoasă, ca să discute despre cum să facă rost de produse etno. Cum nu aveau bani, cei doi s-au hotărât să vândă nişte haine pe care Toader ("Onei") le avea acasă şi să-şi cumpere "ierburi".
Cu toate că nu aveau cu ce plăti cursa, infractorii au chemat un taxi de la firma "Kami Taxi", comanda fiind preluată de conducătorul auto Silviu S. Cei doi au urcat în taxi şi s-au deplasat la blocul N3 de pe Aleea Margaretelor (Obor), de unde Toader a luat o sacoşă cu haine. Tâlharul a mai luat un cuţit tip baionetă cu teacă, pe care l-a pus la brâu şi un alt cuţit, tip briceag, pe care l-a pus în sacoşa cu haine. Sacoşa a ajuns la "Maroc", care era aşezat pe bancheta din spate.
În continuare, la solicitarea lui Toader, taximetristul a condus pe mai multe străzi din cartierul Obor, apoi a oprit pe o alee din spatele blocului AC1, pe strada Şcolilor. Acolo, infractorul i-a oferit omului spre vânzare hainele pe care le luase de acasă. "Întrucât taximetristul nu s-a arătat interesat să cumpere, Toader a scos cuţitul de la brâu şi, în mod ameninţător, i s-a adresat acestuia, întrebându-l dacă în ziua respectivă a făcut încasări de bani. În acelaşi timp, de pe bancheta din spate, Răducanu s-a aplecat asupra părţii vătămate, punându-i cuţitul în zona gâtului şi cerându-i toţi banii din încasări. Ambii inculpaţi l-au ameninţat pe taximetrist că-l vor tăia cu cuţitul dacă nu le va da banii şi dacă se va împotrivi", preciza procurorul de caz, la trimiterea în judecată a inculpaţilor.
Era în jurul orei 20.00, iar taximetristul, atras în acea zonă izolată şi cu cuţitul la gât, a făcut ceea ce i-au cerut tâlharii înarmaţi. El i-a dat lui Răducanu banii din încasări (36 de lei), iar acesta a coborât imediat din autoturism. Răducanu i-a spus celuilalt infractor că se duce în Brăiliţa "ca să cumpere etnobotanice" şi că urmează să se întâlnească la el acasă, pe Frumoasei, să fumeze astfel de produse.
Rămas singur cu taximetristul, Toader i-a spus acestuia să-l ducă la intersecţia Şcolilor cu B-dul Cuza, iar acesta, aflat încă în stare de şoc, s-a conformat. Răducanu s-a dus acasă, iar Toader a luat un alt taxi cu care s-a deplasat în Brăiliţa şi a cumpărat etnobotanice.
Tâlharii au fost capturaţi în aceeaşi noapte, în jurul orei 22.00, după ce taximetristul ameninţat cu moartea a sesizat poliţia. Unul dintre ei nici măcar nu a recunoscut acuzaţiile ce i s-au adus.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro