Constructorul japonez de automobile Suzuki confirmă neregularităţi în testele privind emisiile | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Constructorul japonez de automobile Suzuki confirmă neregularităţi în testele privind emisiile

Constructorul japonez de automobile Suzuki a confirmat, miercuri, că a efectuat teste printr-o metodă neomologată pentru a măsura nivelul emisiilor şi al consumului vehiculelor vândute în Japonia, însă a negat că ar fi acţionat astfel în scopul manipulării datelor, potrivit Le Figaro.

"Au fost găsite neregularităţi", a recunoscut grupul într-un comunicat, după ce presa a difuzat informaţii în acest sens. "Însă în urma investigaţiei interne nu au fost descoperite fraude, cum ar fi cele de manipulare a datelor."

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro