"Folosirea aprovizionării cu energie ca un mijloc de coerciţie politică sau ca o ameninţare la adresa securităţii este inacceptabilă", se arată în proiectul declaraţiei finale a summitului G7 de la Bruxelles.
De la începutul crizei din Ucraina, occidentalii denunţă folosirea de către Rusia a aprovizionării cu gaze naturale ca un mijloc de presiune asupra Ucrainei, dar şi asupra statelor europene.
"Criza din Ucraina arată în mod clar că securitatea energetică trebuie să fie în centrul programului comun şi cere o modificare radicală în vederea diversificării aprovizionărilor cu energie şi modernizării infrastructurilor energetice", adaugă liderii G7, care au exclus Rusia din acest grup al celor mai industrializate state după anexarea peninsulei Crimeea şi destabilizarea estului Ucrainei.
Compania rusă Gazprom a amânat pentru 10 iunie data limită până la care Ucraina trebuie să-şi plătească datoriile, în caz contrar ameninţând cu oprirea livrărilor de gaze. Uniunea Europeană, care importă din Rusia aproximativ un sfert din necesarul de gaze naturale, iar jumătate din livrări trec prin Ucraina, se teme să nu devină victimă colaterală în cazul opririi aprovizionării cu gaze naturale a Ucrainei.
După reuniunea miniştrilor Energiei din G7 care a avut loc la Roma la începutul lunii mai, liderii G7 se vor angaja joi "să completeze eforturile Comisiei Europene în vederea dezvoltării de planuri energetice de urgenţă la nivel regional pentru iarna lui 2014-2015".
Executivul comunitar urmează să-şi prezinte planul cu ocazia summitului european care va avea loc la sfârşitul lunii iunie la Bruxelles.
De asemenea, liderii G7 promit să ajute Ucraina şi alte state europene pe plan tehnic şi financiar "pentru a-şi dezvolta resursele de hidrocarburi şi energiile regenerabile locale în vederea îmbunătăţirii eficienţei energetice".
În plus, statele G7 cer Agenţiei Internaţionale pentru Energie să "prezinte până sfârşitul anului opţiunile pentru acţiunile individuale şi colective ale G7 în domeniul securităţii gazelor naturale", împreună cu Comisia Europeană.