• după ce a fost luat la întrebări de deputatul PNLVasile Varga, pe motiv că nu s-a implicat în problema separatoarelor de sens care îi irită pe localnicii din Vărsătura, preşedintele Chiriac a declarat că CJ nu a autorizat acea lucrare şi că CNADNR va fi amendată • în replică, reprezentanţii CNADNR spun că n-au de ce să ia amendă, pentru că pentru lucrarea respectivă nu ar fi nevoie de autorizaţie de construire • între timp, parapeţii se montează în continuare, spre disperarea localnicilor din Vărsătura
Montarea parapeţilor de beton pe mijlocul DN 21 care, practic, împart în două localitatea Vărsătura continuă să provoace controverse atât la faţa locului, unde localnicii luptă pe toate fronturile pentru a le desfiinţa, cât şi în mediul virtual şi în rândul administraţiei judeţene. Ieri dimineaţă, deputatul PNL Vasile Varga a luat poziţie pe o reţea de socializare, postând câteva întrebări la adresa preşedintelului Consiliului Judeţean Brăila şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii Brăila. Concret, parlamentarul a vrut să ştie dacă există autorizaţie de construcţie pentru montarea respectivilor parapeţi şi dacă cele două instituţii au verificat până acum legalitatea operaţiunii derulate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.
Reacţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, nu a întârziat. În conferinţa de presă susţinută ieri dimineaţă, acesta i-a anunţat pe jurnalişti că în urmă cu scurt timp, deci chiar ieri dimineaţă, şi-a trimis subalternii la faţa locului să verifice derularea lucrărilor şi să aplice sancţiuni, în cazul în care constată că s-a încălcat legea. „Din câte am înţeles, pe lege ar fi trebuit ca CJ să dea autorizaţie acolo. Această autorizaţie nu există. Am trimis şi am semnat ordin de deplasare pentru cei de la Direcţia Tehnică de Lucrări Publice, să meargă acolo, să identifice pe cei care efectuează lucrări şi să dea sancţiuni, conform legii”, a declarat Chiriac. Acesta a opinat că, în principiu, separatoarele de sens sunt necesare, pentru preîntâmpinarea accidentelor rutiere, dar că trebuie ţinut cont şi de necesităţile localnicilor, cărora trebuie să li se asigure posibilitatea de a intra pe străzile laterale fără a ocoli câţiva kilometri, eventual prin realizarea unui sens giratoriu mai apropiat decât cel de la intersecţia de la Trei Movile, pe care CNADNR îl are în proiect deja. La întrebarea ziariştilor dacă sunt şanse ca parapeţii de beton să fie demontaţi, preşedintele CJ a spus, franc, că nu prea vede cum s-ar putea face acest lucru, dar că sigur va fi dată o amendă, dacă s-a încălcat legea în ceea ce priveşte autorizaţia de construcţie. În fine, Francisk Chiriac a mai ţinut să puncteze faptul că nu există o comunicare eficientă între CJ şi CNADNR. „Ei ar trebui să ne anunţe şi pe noi când derulează lucrări pe drumurile de pe raza judeţului, fie că este vorba despre asfaltări sau despre montări de parapeţi din beton. Din păcate, până acum nu prea a existat o astfel de comunicare”, a precizat Chiriac, justificând în acest fel şi faptul că până acum nu a avut nicio intervenţie publică pe tema montării respectivilor parapeţi pe raza satului Vărsătura.
În ceea ce priveşte Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu am putut obţine un punct de vedere oficial, conducerea instituţiei spunând că nu este autorizată să dea relaţii presei. Surse din cadrul ISC ne-au declarat, totuşi, că, încă de când a început montarea parapeţilor, a fost trimisă o adresă către Primăria Chiscani, prin care i se cerea să verifice legalitatea lucrării. Încă nu s-a primit un răspuns oficial la adresa resepectivă, iar alte demersuri nu au fost făcute de către ISC Brăila.
Ieri am reuşit, totuşi, să obţinem un punct de vedere din partea Secţiei Drumuri Naţionale Brăila, reprezentantul pe plan local al CNADNR, din care reiese că avântul lui Francisk Chiriac în privinţa amenzilor aplicate pentru lipsa autorizaţiei de construire nu prea este justificat. Conform lui Florin Dafina, şeful Secţiei Drumuri Naţionale, lucrarea de la Vărsătura nu ar avea nevoie de autorizaţie de construire, pentru că, în conformitate cu normativele în vigoare, aceasta se încadrează la categoria „întreţineri drumuri”. „O lucrare de întreţinere nu se face cu autorizaţie de construire”, a precizat Dafina. Potrivit acestuia, pe porţiunea de drum care trece prin Vărsătura localnicii vor avea la dispoziţie trei treceri de pietoni, nu doar una cum este în prezent. De asemenea, o trecere de pietoni va fi amenajată şi în dreptul ieşirii din staţiunea Lacu Sărat. Parapeţii din beton vor fi montaţi pe toată porţiunea cu patru benzi a drumului, deci de la Promenada Mall până în dreptul fostului combinat de la Chiscani. Singurul sens giratoriu aflat în proiect este cel de la Trei Movile, la intersecţia DN 21 cu DC 8. Acesta urmează să fie amenajat anul viitor, fiind gata, cel mai probabil, în luna mai 2017. În ceea ce priveşte realizarea unui giratoriu şi la ieşirea din staţiunea Lacu Sărat, CNADNR nu are în plan aşa ceva, însă lucrarea ar putea fi făcută pe cheltuiala comunei Chiscani, dacă Primăria din această localitate va fi dispusă să facă demersuri în acest sens.