Consiliul Judeţean întârzie contractarea activităţii de deszăpezire | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consiliul Judeţean întârzie contractarea activităţii de deszăpezire

* câştigătoare au fost "Tancrad" şi "Concivia", care au avut de împărţit 15 miliarde de lei vechi * rămâne de văzut cui i se va încredinţa deszăpezirea în actualul sezon rece

În ciuda faptului că joi, 28 octombrie, un reprezentant al Consiliului Judeţean a anunţat, în cadrul Colegiului Prefectural că a doua zi, respectiv vineri, 29 octombrie, urmează să se contracteze activitatea de deszăpezire pentru actualul sezon rece, pe bază de licitaţie, acest lucru nu s-a întâmplat. Ieri, 1 noiembrie, la solicitarea reporterului nostru, purtătorul de cuvânt al CJ, respectiv secretarul Nicu Filote, ne-a informat că licitaţia nu a avut loc la data anunţată şi că încă nu s-a finalizat faza de evaluare a ofertelor primite de la firmele interesate. "Veţi primi o informare legată de firmele câştigătoare, imediat ce procedura va fi definitivată", ne-a asigurat secretarul Filote.

Reamintim că, anul trecut, CJ a început tot din octombrie să caute parteneri pentru activitatea de deszăpezire, însă procedura nu a fost finalizată, din diverse motive, nici până la jumătatea lunii decembrie, când a venit prima ninsoare. Astfel, abia pe 14 decembrie 2009, când meteorologii au lansat o avertizare cod galben de ninsoare, CJ s-a grăbit să acorde activitatea de deszăpezire prin procedura de negociere directă. Întâmplător sau nu, au câştigat două firme: "Tancrad Construct" SRL Brăila şi "Concivia" SA Brăila, abonate, de altfel, la contractele cu CJ. Acestea au luat în primire câte jumătate din reţeaua de drumuri judeţene, ce totalizează 604,4 kilometri. Pentru serviciile de deszăpezire, CJ a alocat, sezonul trecut, circa 15 miliarde de lei vechi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro