Calificată după victoria cu 3-2 de la CSS Tecuci, formaţia din Cireşu va evolua pe stadionul "Ştefan Vrăbioru" din Ianca, în compania unei foste colege de campionat, Viitorul Axintele.
"Întâlnim revelaţia returului campionatului trecut, va fi un meci greu,
dar ne vom juca şansele şi pentru că evoluăm pe teren propriu sper să putem accede în faza următoare", a declarat antrenorul Vasile Darie.
Pentru această etapă este calificată şi VictoriaTraian, iar campioana Ligii a IV-a din sezonul trecut o va avea ca adversară pe Oţelul II Galaţi.
Meciurile încep la ora 17.30, iar în caz de egalitate după 90 de minute vor urma două reprize de prelungire a câte 15 minute fiecare. Dacă egalitatea va persista, învingătoarea va fi stabilită în urma loviturilor de departajare de la 11 metri.