Ambele formaţii au avut absenţe notabile în lot, pe băncile tehnice au fost doar antrenorii secunzi, astfel că meciul de pe terenul sintetic din Crângul Buzăului a fost unul anost. Conpet, la care au evoluat şi câţiva jucători care deja au semnat contracte cu CF Brăila, a părăsit Cupa României pe uşa din dos, fiind eliminată de o echipă modestă de Liga a IV-a al cărui viitor este incert, formaţia buzoiană fiind chiar în pragul desfiinţării. De la Conpet doar Stănciulescu şi Bogoş au demonstrat că sunt fotbalişti şi că se poate conta pe ei în sezonul următor, ceilalţi au mers la Buzău în excursie.
Oaspeţii au deschis scorul în minutul 24 în urma unei execuţii norocoase a lui Cireaşă după care jocul s-a derulat într-un anonimat total. Buzoienii au avut câteva sclipiri în repriza a doua şi, cu opt minute înainte de finalul partidei, au marcat prin Nicola şi au trimis jocul în prelungiri. Cum în cele două reprize de prelungire nu s-a întâmplat nimic deosebit, câştigătoarea s-a stabilit la loteria penalty-urilor.
Pentru Viitorul Buzău au înscris patru jucători, în timp ce pentru Conpet au marcat doar Lupu şi Bogoş, iar Stelian Nicoliţă şi Preda au ratat, astfel că buzoienii s-au impus cu 5-3 şi merg în faza următoare a Cupei României.
Acesta poate fi ultimul meci al echipei Conpet Cireşu sub această titulatură, echipa urmând a se numi, aşa cum susţin conducătorii săi, CF Brăila 2.
Astăzi de la ora 11.00 Conpet Cireşu va disputa un meci amical pe stadionul Municipal în compania echipei FC Delta Dobrogea Tulcea.
Conpet: Smochină - Niţă (min. 46: Avram), Stănciulescu, Preda, Cireaşă - G. Gheorghe, M. Iordache, Bogoş, Radu - Lupu, Nicoliţă.