Dosare penale si radieri pentru cei ce nu respecta legea
Daca cei care se incadreaza in lista celor care trebuie sa-si preschimbe certificate de inmatriculare si nu se vor supune acestei rigori a legii, fiind prinsi circulind pe drumurile publice, li se va intocmi dosar penal, pentru comiterea infractiunii de punere in circulatie pe drumurile publice a unui autoturism neinmatriculat, iar masinile acestora vor fi automat radiate. Serviciul Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (SRPCIV) Braila sustine ca a transmis, incepind de anul trecut, la aproximativ 7.000 de posesori ai certificatelor de inmatriculare vechi, scrisori de atentionare, urmind sa mai trimita si in continuare. "Cu toate ca oamenii au dat navala, cele doua ghisee puse la dispozitie, au facut fata acestora, astfel incit sa nu se formeze cozi interminabile. Pe linga cele doua persoane de la ghisee, a mai existat o a treia care statea printre cei nedumeriti, oferindu-le informatii cu privire la certificatele care trebuie sau nu preschimbate", ne-a declarat aceeasi sursa.
Conform articolului 6 din Legea 432 din 27 noiembrie 2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului numarul 189/2005 pentru stabilirea unor masuri privind vehiculele rutiere inmatriculate, in cazul vehiculelor ale caror certificate de inmatriculare, eliberate in conformitate cu Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, nu au fost preschimbate pina la data de 31 octombrie 2001, inmatricularea se radiaza de drept, daca detinatorul nu solicita preschimbarea certificatului in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonante de urgenta.