Ieri, 24 martie, în Aula Magna a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, a avut loc conferinţa intitulată „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului”, susţinută de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian. Evenimentul este dedicat împlinirii a 40 de ani de la trecerea la cele veşnice a Patriarhului Justinian.
Părintele Arhiepiscop a evidenţiat, în cuvinte alese şi a ilustrat cu imagini şi documente, personalitatea, slujirea jertfelnică şi moştenirea spiritual-eclesială a Patriarhului Justinian, care în ciuda tuturor dificultăţilor create de regimul ateu al timpului, în cei 29 de ani de patriarhat, a ridicat mult prestigiul Ortodoxiei româneşti în lumea creştină. Chiriarhul Dunării de Jos a subliniat şi jertfelnicia unor ierarhi, monahi, preoţi şi mireni, care au mărturisit şi apărat credinţa creştină ortodoxă în timpul regimului comunist.
Având în vedere importanţa şi semnificaţiile teologice şi bisericeşti ale pomenirii înaintaşilor slujitori, Înaltpreasfinţitul Chiriarh a arătat că, Duminică, 26 martie 2017, în toate bisericile și mănăstirile din eparhie, în cadrul Sfintei Liturghii, va fi pomenit adormitul întru fericire Patriarhul Justinian.