* trei cititori norocoși au câștigat echivalentul în bani al unui miel * de asemenea, premiul de 500 lei oferit de producătorul de mobilă Lonamad și-a găsit ”destinatarul”
Concursul tradițional de Paști găzduit de cotidianul ”Obiectiv - Vocea Brăilei” și Asociația ”Pentru Adevăr” și-a desemnat câștigătorii, ieri, 27 aprilie, în urma tragerii la sorți. Cei trei cititori care au câștigat echivalentul în bani al unui miel sunt: Mușat Neculai, în vârstă de 62 de ani; Matei Rădița, 73 ani; Dunca Valentin Cosmin, 15 ani. Toți trei sunt așteptați la sediul cotidianului nostru, de pe Str. Mihai Eminescu, nr. 56, et. 2, să își ridice premiile, în cursul zilei de astăzi, între orele 13.00 - 15.00.
De asemenea, s-a încheiat și concursul în cadrul căruia producătorul de mobilă ”Lonamad” a pus la bătaie un premiu de 500 lei. Câștigătorul desemnat în urma tragerii la sorți este Mazîlu Anișoara, 62 de ani. Aceasta este așteptată să își ridice premiul, tot azi, între orele 13.00 - 15.00, la magazinul ”Lonamad” situat pe strada Comuna din Paris, în apropiere de intersecția cu Șos. Râmnicu Sărat.