În prima seară spectacolul începe la ora 18.00, cu evoluţia concurenţilor, după care vor susţine recitaluri Alex Anghel, câştigătorul Premiului I de anul trecut, şi Marcel Pavel.
În cea de-a doua seară, la ora 20.00 începe concursul, după care va susţine recital formaţia "Millenium" din Republica Moldova, câştigătoarea Trofeului de anul trecut, şi "Distinto" şi Ianna, iar în cea de-a treia seară sunt planificate Gala Laureaţilor şi concertul susţinut de Paula Seling & Ovi.
Pentru că festivalul este organizat în parteneriat cu TVR3, intrarea în sală se face cel mai târziu cu un sfert de oră înainte de începerea spectacolului. Biletele se pot achiziţiona de la Casa Tineretului, între orele 10.00 - 16.30 şi de la Agenţia Teatrului, între orele 16.00 - 19.00, iar sâmbătă între 10.00 şi 13.00.
Festivalul este organizat de Consiliul Judeţean şi Centrul de Creaţie, în parteneriat cu TVR3.