Vineri, de la ora 14.00, la Muzeul Brăilei are loc Festivitatea de premiere a concursului de creaţie literară "Ars Nova", ajuns la cea de-a IX-a ediţie. Organizat de Liceul de Artă, concursul a reunit în aceste an peste 800 de lucrări ale elevilor din clasele a V-a - a XII-a, din ţară şi din Republica Moldova, dintre care au fost premiate 174. Elevii de gimnaziu puteau participa cu creaţii la cele două secţiuni pe care le aveau la dispoziţie, poezie şi proză. Cei din clasele a IX-a - a XII-a puteau participa la secţiunile poezie, proză şi eseu. Au fost acordate Marele Premiu şi mai multe premii I, II, III şi menţiuni la celelalte secţiuni.
Menţinând tradiţia, cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" a oferit şi în acest an trei Premii Speciale, pentru poezie, proză şi eseu, sub genericul Premiile "Obiectiv Cultural". Selecţia lucrărilor pentru premiile "Obiectiv Cultural" a fost realizată de scriitorii Marian Coman şi Cristian Robu-Corcan (secţiunea Proză), Cristian Robu-Corcan şi Liviu G. Stan (secţiunea Eseu) şi Diana Corcan (secţiunea Poezie). Cele trei texte premiate vor fi publicate pe site-ul www.obiectivcultural.ro şi în pagina "Obiectiv Junior". Demn de remarcat este faptul că din acest an concursul este trecut în calendarul Ministerului Educaţiei.
Tot la Muzeul Brăilei va avea loc mâine şi vernisajul expoziţiei itinerante "Patrimoniu 2010", realizată de Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii din Goleşti, Argeş. Expoziţia cuprinde peste 300 de lucrări ale copiilor participanţi la taberele de creaţie populară, desfăşurate pe parcursul vacanţei de vară în 2010, în parcul domeniului feudal de la Goleşti. Vor fi prezentate: ouă încondeiate cu motive tradiţionale, covoraşe din lână ţesute în gherghef, icoane pictate pe lemn şi sticlă, păpuşi populare reprezentând lumea basmelor româneşti, dar şi picturi cu tematică etnografică, inspirate din Muzeul în aer liber din Goleşti. Muzeul Brăilei va participa în cadrul expoziţiei cu lucrări realizate de elevi ai şcolilor brăilene în cadrul atelierelor de creaţie populară, organizate pe parcursul anului 2010. Expoziţia rămâne deschisă pentru vizitare până pe 15 iulie.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.