La Scoala Tichilesti s-a desfasurat, joi, cea de-a doua editie a Concursului judetean "Sint alaturi de tine", competitie dedicata elevilor care au parintii plecati in strainatate. S-au inscris elevi de la scolile: nr. 1 si nr. 2 din Tufesti, Gropeni, Chiscani, Valea Cinepii, Romanu, Tichilesti si "George Cosbuc" si "Sf. Andrei" din Braila. Concurentii, deghizati in personajele Hansel si Gretel au interpretat in limba engleza sau franceza fragmente din povestea cu acelasi nume, au recunoscut in imagini obiective turistice, personaje celebre sau festivaluri, creind un puzzle de harti ce reprezentau Italia, Spania sau Franta. Coordonatorul activitatii, profesoara Florena Urse, a spus ca toti elevii s-au implicat serios si au demonstrat o pregatire de calitate la toate probele de concurs. Copiilor li s-au oferit premii de catre Consiliul Local Tichilesti si "Complexul de porci" din aceeasi localitate. Premiul I a fost cistigat de echipajul Scolii "George Cosbuc", Laura Androne si Cosmin Mihai, coordonati de prof. Elisabeta Robu.
"Prin acest concurs am dorit sa ajungem la sufletul acestor copii si sa diminuam un pic dorul pentru parintii lor", a spus directorul Scolii Tichilesti, prof. Nicoleta Dinca.