• competiţia va avea loc duminică, 10 iunie, pe canalul de aducţiune de la Termocentrală • pot participa numai pescarii care au permisul vizat, pe anul în curs, la AJVPS Brăila
Duminică, 10 iunie, la câteva zile după încheierea perioadei de prohibiţie Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Brăila (AJVPS), organizează faza judeţeană a concursului de pescuit recreativ. La acest concurs pot participa numai acele persoane care deţin permis de pescuit vizat la asociaţia brăileană pe anul 2018.
Înscrierile se fac la sediul AJVPS Brăila, iar concurstul va avea loc pe canalul de aducţiune de la Termocentrală.
“În fiecare an, imediat cum se termină prohibiţia, AJVPS Brăila organizează concursul judeţean de pescuit recreativ, iar câştigătorii vor merge mai departe în finalele pe care le organizează AGVPS. Pot participa doar acei pescari care au permisele vizate pe 2018 la AJVPS Brăila. Ca de obicei, vor fi mai multe categorii de vârstă, copiii vor avea o singură manşă, cei de la juniori tineret şi seniori câte două manşe. Sper ca şi în acest an campionii judeţeni şi pescarii medaliaţi la fazele naţionale anterioare să se regăsească printre participanţi”, ne-a delcarat Dumitru Bănică, vicepreşedinte AJVPS Brăila, pe probleme de pescuit.
Primii clasaţi vor primi diplome şi premii surpriză din partea conducerii AJVPS Brăila.