La începutul acestei săptămâni, la Bucureşti, s-au jurizat lucrările înscrise până pe 13 noiembrie la Concursul internaţional de caricatură de la Brăila. Preşedintele juriului este Tudor Octavian, iar membri, caricaturiştii: Constantin Ciosu, Ion Barbu, Leonte Năstase şi Costel Pătrăşcan. S-au acceptat doar lucrări originale, care pe verso purtau coordonatele autorilor. Cele mai bune creaţii vor face parte din expoziţia care se va vernisa pe 5 decembrie, la Casa Tineretului. Se vor acorda Marele Premiu, în valoare de 1.500 de euro, premiul I - 1.000 de euro, premiul II - 800 de euro, premiul III - 500 de euro şi trei premii speciale a câte 300 de euro. Evenimentul este organizat de Centrul de Creaţie şi Consiliul Judeţean.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.