Mergi la conţinutul principal

Concertul Lady Gaga de la Bucureşti nu se mai ţine pe Arena Naţională

"Decizia a fost luată din considerente de ordin logistic, pregătirea producţiei necesitând mult mai mult timp decât cel preconizat iniţial, fapt care ar fi afectat meciul de fotbal FC Dinamo - FC Barcelona, programat cu doar câteva zile înainte de concert", spun organizatorii.
Set-up-ul evenimentului va include locuri în tribune, acestea fiind adaptate la categoriile de bilete vândute deja pentru Arena Naţională, şi renumerotate corespunzător. Se vor păstra categoriile de preţ anunţate iniţial pentru biletele cu loc, acestea urmând a fi însă dispuse mai apoape de scenă, având o vizibilitate optimă. Nici pe gazon categoriile de bilete nu vor suferi modificări. Ca urmare a schimbării locului, noul amplasament va permite ca începând de marţi, 31 iulie, să fie disponibilă o nouă categorie de bilete, în picioare - "Gazon C". Aceste bilete vor putea fi achiziţionate la preţul de 70 de lei până pe data de 6 august, 90 de lei până pe 15 august inclusiv, şi 110 lei în ziua evenimentului, la intrare. Mai multe detalii despre accesul la concert, în noul loc de desfăşurare, vor fi făcute publice în curând. Detalii şi informaţii despre bilete şi renumerotările pentru biletele cu loc vor fi disponibile pe www.MyTicket.ro. Show-ul Lady Gaga de la Bucureşti face parte din turneul "The Born This Way Ball", evenimentul fiind organizat de Emagic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro