• este vorba despre micuții din comuna Dudești, care au primit cadouri cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Tinerii liberali, cu ajutorul președintelui PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa au mers în comuna Dudești și au oferit mici atenții copiilor de acolo, am aflat dintr-un comunicat de presă primit ieri la redacție. “Ne-am gândit să fim noi Moș Crăciun anul acesta. Am hotărât împreună cu ceilalți colegi să le cumpărăm câte ceva copiilor din comuna Dudești. E un sentiment minunat să oferi fără să aștepți să fii răsplătit în vreun fel. Ți se umple sufletul de bucurie când îi vezi pe copii fericiți până la lacrimi pentru niște lucruri care nouă ni se par atât de neînsemnate. Ținem să mulțumim în mod special domnului președinte PNL Brăila, Alexandru Popa, pentru sprijinul pe care ni-l oferă de fiecare dată. Le-am promis celor mici că îi vom mai vizita cât de curând. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru implicare și vă anunț pe această cale că astfel de acțiuni din partea noastră se vor mai repeta”, a declarat Romică Andone, președinte TNL Brăila.