Comuna Cazasu, înconjurată de flăcări şi înecată în fum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comuna Cazasu, înconjurată de flăcări şi înecată în fum

Un incendiu de vegetaţie pornit, cel mai probabil, cu intenţie, de un proprietar de teren arabil, i-a băgat în sperieţi pe locuitorii comunei Cazasu, în seara zilei de miercuri, 6 aprilie. Focul a izbucnit în jurul orei 17.00, iar pentru stingerea sa a fost fost nevoie de intervenţia a trei autospeciale cu apă şi spumă, din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila. Intervenţia a durat ore bune, iar suprafaţa afectată se întinde pe mai bine de 40 de hectare. "Focul era vizibil de pe şoseaua de centură, provocând multă teamă în rândul localnicilor. Fumul era negru şi, după cum ştim, poate provoca şi cancer la plămâni. Ca urmare a acestui act de ingnoranţă ecologică, un grup de persoane, săptămâna următoare, va depune un denunţ penal pentru incendiu provocat cu intenţie de persoane necunoscute şi atentat la sănătatea publică", a scris, într-un comentariu postat pe site-ul cotidianului, nostru, Mia Seni, un localnic din Cazasu.
Tot miercuri seară, pompierii brăileni au intervenit pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată pe digul Brăila - Galaţi. Focul fusese provocat, cel mai probabil, de un rest de ţigară aruncat la întâmplare. A ars vegetaţia de pe circa 2 ha.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, în 2015 s-au înregistrat, pe raza judeţului Brăila, 130 de incendii de vegetaţie provocate intenţionat, pentru igienizarea terenurilor agricole. Potrivit legilor în vigoare, incendierea suprafeţelor arabile se poate face numai dacă pe terenul în cauză există boli sau dăunători ce nu pot fi combătuţi decât prin ardere. În acest sens, trebuie obţinut un aviz de la Unitatea Fitosanitară din cadrul Direcţiei Agricole. Incendierea terenurilor fără avizul specialiştilor fitosanitari atrage amenzi aplicate atât de Garda de Mediu, cât şi de ISU.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro