Robert Caloian studiaza chitara din clasa a V-a cu profesorul Lucian Macedon. De cind se stie ii placea chitara, insa dupa ce a inceput studiul s-a indragostit de chitara si mai mult. "Cel mai mult imi place chitara clasica pentru ca are sunetul natural, poti sa-l creezi tu, iti da posibilitatea sa-ti folosesti independent ambele miini. Am inceput sa creez cam de un an si jumatate. Nu pot sa spun ca ma asez la masa si compun. E vorba de o sclipire. Noaptea aud o linie muzicala, ma scol, o notez, iar dimineata o dezvolt. Asa am inceput sa creez. Cred ca din nevoia de interpretare a aparut si nevoia de creatie. In piesele create de noi se vede nu numai calitatea interpretarii, ci si puterea noastra de creatie. Abia atunci consider ca un recital este complet", a povestit Robert Caloian.
Alaturi de el, la recitaluri este si prietenul sau Catalin Dumitrache. El a cintat la vioara din clasa I, iar din clasa a IV-a a trecut la viola, cu profesoara Aurora Popescu. Au ales sa cinte impreuna pentru ca se inteleg foarte bine, se completeaza unul pe altul si nu le trebuie foarte multe ore de studiu impreuna pentru a realiza un concert. "Fiecare piesa are partitura pentru ambele instrumente, chitara si viola, si fiecare stie cel mai bine cum trebuie sa sune partitura sa. Mi se pare normal ca dupa opt ani de studiu al unui instrument sa compunem. Viola imi place mai mult decit vioara pentru ca are sunetele mai grave", a spus si Catalin Dumitrache, elev in clasa a XI-a la Liceul de Arta. Amindoi studiaza zilnic cite trei sau patru ore. Nu li se pare mult, ci normal, mai ales ca atunci cind se apropie concursurile trebuie sa studieze si mai mult. Le pare rau ca nu sint mai multe recitaluri, ca ies prea putin pe scena. Catalin are viola lui, insa prefera sa studieze la scoala pentru ca nu mai exista tentatiile de acasa: televizorul, discutiile cu parintii, cu prietenii.
"Profesorul, la noi, la Arta, este si profesor, si parinte, si prieten, pentru ca altfel nu am putea sa evoluam"
Robert Caloian a marturisit ca nimic nu se poate compara cu bucuria unui recital, cind reusesti sa faci fericitti zeci sau sute de oameni. "Inaite de recitaluri ne place sa ne furisam pe dupa cortina sa privim publicul, si ni se pare grozav ca acei oameni ne asteapta pe noi sa cintam. Avem emotii cind intram in scena, dar cind incepem sa cintam uitam tot. Sintem ca intr-un vis, din care ne trezim abia dupa ce terminam de cintat. Nimic nu se poate compara cu bucuria pe care o simti imediat dupa ce ai cintat pe scena, in fata publicului", spune Robert. Amindoi recunosc faptul ca in evolutia lor au avut un rol important profesorii pe care i-au avut, dar ca cel mai important lucru a fost dorinta lor de a studia. "Profesorul te face sa studiezi, sa ajungi la un anumit nivel, la performanta. Pentru noi este foarte importanta relatia profesor - elev. Profesorul, la noi, la Arta, este si profesor, si parinte, si prieten, pentru ca altfel nu am putea sa evoluam", spune si Catalin.
Sint momente cind se satura, mai ales dupa ce muncesc, repeta de 100 de ori un pasaj, iar cind il cinta inca o data iese prost. Atunci se autosugestioneaza si merg mai departe, ajung din nou la placerea de a cinta. "Cind eram mai mici nu era mereu o placere. Acum nici nu m-as vedea facind altceva. Daca avem un talent, pentru ce sa-l irosim? Avem colegi care se lasa de muzica si se indreapta catre alte domenii unde cred ei ca vor avea mai multi bani, dar banii nu vor aduce niciodata ce aduce muzica. Ne bazam pe sprijinul parintilor, asa ca si pina acum si cred ca vom reusi", crede Robert. El anul acesta va da bacalaureatul si vrea sa se inscrie la Facultatea de muzica din Brasov pentru ca acolo va studia cel mai bine chitara. Nu vrea la Bucuresti, sa fie vazut si dus "afara" de acum. Vrea intii sa invete si abia apoi sa obtina poate o bursa, sau dupa facultate sa mearga in Spania sa cinte. Este fascinat de ritmurile spaniole si vrea sa infiinteze un cvartet cu care sa interpreteze muzica flamenco.