• fondată prin Înalt Decret Regal la 23 august 1881, Biblioteca publică a Brăilei a fost transformată-n grajd, în timpul ocupaţiei turco-bulgaro-germane din Primul Război Mondial • cărţi rare, litografii, picturi, monede antice au dispărut fără urmă, iar mobilierul a fost pus pe foc • refăcută cu sprijinul donatorilor şi al municipalităţii, Biblioteca Comunală număra peste 40.000 de volume în anul 1931 • două decenii mai târziu, în 1950, a fost jefuită pentru a doua oară, de către regimul comunist
Înfiinţată prin Înaltul Decret Regal din 23 august 1881 - prin care M.S. Regele Carol I autoriza „deschiderea şi funcţionarea unei biblioteci şi a unui muzeu ştiinţific în oraşul Brăila, fondate din iniţiativă privată, după statutele şi regulamentul întocmit de comitetul ad-hoc prezidat de C. C. Hepites” - biblioteca publică din Brăila a fost înzestrată cu tipărituri rare, de o valoare inestimabilă, fie din donaţii, fie prin subscripţii publice. Potrivit celor consemnate de G. Buznea-Moldoveanu în anul 1931, numai Constantin St. Alexiu a donat cărţi evaluate de circa 1.000.000 de lei. Donaţia cuprindea „întreaga colecţie a principalelor cărţi juridice româneşti şi străine, precum şi numeroase volume vechi sau rare, toate elegant şi costisitor legate în piele, aramă şi aur”. Casa Alexiu - monument istoric de la 1910 - este situată pe strada Polonă 14 (clădirea a adăpostit Casa de Cultură a Municipiului Brăila, iar în urmă cu câţiva ani a fost restaurată pe cheltuiala Consiliului Judeţean).
Biblioteca publică a Brăilei adăpostea şi alte cărţi dobândite din donaţii, cei mai importanţi donatori fiind: Atanasie Popescu (fostul director al Liceului „Nicolae Bălcescu”), N. Th. Faranga (fost primar al Brăilei), Nae Vasilescu (reputat ziarist brăilean), Ioan Faltis (farmacist), Constantin Ştefănescu-Phoenix, Mitropolitul Partenie al Moldovei şi, bineînţeles, Academia Română. Neavând propriul sediu, biblioteca a fost găzduită, iniţial, de Liceul „Nicolae Bălcescu”.
Mutată în sediul Tribunalului, după ce au dat năvală turcii
De la „Bălcescu”, biblioteca publică a oraşului e strămutată, la 1910, în noul local al Primăriei din Strada Rubinilor. Şase ani mai târziu, a fost devastată de trupele de ocupaţie. „La 23 decembrie 1916, stil vechi, orele 12.30 ale amiezii, năvălesc în Brăila armatele de ocupaţie. Noul bibliotecar (dl. Atanasie Popescu demisionase) se refugiase în Moldova şi averea bibliotecii rămăsese în păstrarea custodelui, care încuiase uşile şi dulapurile cu cărţi. Câteva zile mai târziu, o ceată de turci, în goană după cantonament, sparg uşile şi pătrund în sala de lectură a bibliotecii, unde se instalează”, relata G. Buznea Moldoveanu în urmă cu 90 de ani.
Aflând ce se întâmplă, custodele bibliotecii a încercat să protesteze, însă a fost pus pe fugă şi ameninţat cu moartea de invadatori. După ce au ars mare parte din mobilier, ca să se încălzească, turcii au scos şi duşumelele şi le-au pus pe foc, transformând, totodată, în grajd, frumoasa sală de lectură a bibliotecii publice. Numai la intervenţia prefectului de judeţ, Ioan Berceanu, biblioteca şi ceea ce a rămas din ea a fost mutată în sala Curţii cu Juri a Tribunalului Brăila, unde a stat până pe 31 iulie 1920, când a fost iarăşi strămutată la Liceul „Nicolae Bălcescu”.
Potrivit celor consemnate în presa vremii, în timpul ocupaţiei bulgaro-turco-germane din anii 1916-1918, au dispărut sau au fost distruse picturi din colecţia instituţiei, litografii, monede antice, cărţi rare de istorie şi geografie, întregul mobilier al bibliotecii, precum şi „aparatele observatorului meteorologic şi instrumentele de fizică rămase la liceu - bunuri evaluate la peste 27.500 lei aur”.
Odiseea bibliotecii publice
În anul 1931, Biblioteca Comunală, cum se numea biblioteca publică a oraşului, număra peste 40.000 de volume aranjate în 24 de dulapuri pentru cărţi, precum şi picturi semnate de Tonitza, Băncilă, Schweitzer-Cumpăna, Teodorescu-Sion etc, majoritatea donate de un alt mare brăilean, colecţionarul Anastase Simu (creatorul muzeului care-i poartă numele). Biblia de la 1688, tipărită de Şerban Vodă Cantacuzino, „Istoria Imperiului Otoman” („Geschichte des Osmanichen Reichs”), de Dimitrie Cantemir, ediţie tipărită la Hamburg, în 1745, şi dedicată Mariei Theresa a Austriei şi splendidul album „Antiquae urbis splendor”, imprimat la Roma, în 1612, sunt doar câteva dintre tipăriturile rare sau de patrimoniu aflate în colecţiile bibliotecii publice, în perioada interbelică.
Potrivit presei de odinioară, jumătate dintre cititorii bibliotecii publice erau profesori, avocaţi, elevi şi studenţi, 30% funcţionari şi meseriaşi, 10% muncitori şi 10% turişti aflaţi în trecere prin Brăila. 75% dintre cititori erau adolescenţi şi tineri. Cei mai citiţi erau, desigur, clasicii: Eminescu, Coşbuc, Delavrancea, Slavici, Alecsandri, Duiliu Zamfirescu, dar şi Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi Mihail Sadoveanu. Erau, de asemenea, lecturate, operele semnate de Camil Petrescu, Al. Lascarov-Moldovanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Liviu Rebreanu. Arghezi era îndeosebi ignorat, însă brăilenii îi citeau cu patos pe I. Pillat, G. Bacovia, D. P. Perpessicius, Minulescu, Topârceanu, Stamatiad, Adrian Maniu, D. Iacobescu.
Epilog
Ceea ce n-au reuşit să facă trupele străine de ocupaţie, în timpul Primului Război Mondial, au reuşit comuniştii, în anii 1950, în timpul „epurărilor”.
Biblia lui Şerban Cantacuzino - prima Biblie românească - a fost la un pas de a fi dusă la topit, la Combinatul de la Letea, ca şi cum ar fi fost maculatură. A salvat-o prof. Nicolae Mocioiu, fostul diorector al Arhivelor Naţionale. Concomitent, autorităţile comuniste au adunat din biblioteci toate cărţile considerate „retrograde”, „burghezo-moşiereşti” şi „antimuncitoreşti” sau care nu-i ridicau în slăvi pe Lenin şi pe „tătucul Stalin” şi le-au dus la topit.
Cărţile Bibliotecii „Petre Armencea” din Brăila şi ale bibliotecilor şcolare din oraş au avut aceeaşi soartă cu tipăriturile aflate la Biblioteca Comunală, devenită, „Bibliotecă orăşenescă” în dictatura comunistă. Tot ceea ce făcea referire la Istoria Ţării, Dumnezeu, Rege, Basarabia, Marea Unire sau Războiul din Răsărit (în care au murit zeci de mii de români), absolut tot ceea ce nu era pe placul comuniştilor, a fost azvârlit de pe rafturi şi dus la combinatul de la Letea.
