* urgența o constituia coborârea pragului de 20% la 10%, prin care se obligă administrațiile locale să asigure folosirea limbii materne * potrivit deputatului PNL Vasile Varga, vicepreședintele Comisiei juridice, proiectul a fost amânat pentru mâine dimineață, la ora 10:00
UPDATE Ședința Comisiei juridice din Cameră pe tema schimbării statutului minorității maghiare s-a amânat
Lucrurile s-au precipitat extrem de tare în această dimineață în Parlament, după apariția proiectelor de lege care schimbă statutul minorității maghiare, în contextul negocierilor PSD-iștilor cu UDMP pentru a trece moțiunea de cenzură. Potrivit presei naționale, negocierile dintre șeful PSD Liviu Dragnea și UDMR au paralizat complet activitatea Parlamentului. După ce aseară au fost sistate lucrările în Comisiile parlamentare pe proiectele de lege dorite de UDMR, astăzi, s-au reluat discuțiile PSD-ALDE-UDMR. În această dimineață, de la ora 9.30 a fost programat un Birou Permanent al Camerei Deputaților, care trebuia să îndeplinească o simplă formalitate și să permită Comisiei Juridice, Comisiei de Administrație și Comisiei pentru drepturile omului și culte să se întrunească. Reamintim că. toate cele trei Comisii aveau pe ordinea de zi proiectele care prevăd ca 15 martie să fie Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, iar în localitățile unde unde comunitatea maghiară are o reprezentare de minimum 10% să se asigure servicii în limba maghiară și permisiunea arborării însemnelor naționale.
Parlamentarii de la PMP au decis să protesteze împotriva adoptării celor două proiect de lege și s-au afișat în Parlament cu banderole cu tricolorul. De asemenea, în Parlament au răsunat cântece patriotice.
Ulterior, presa națională a anunțat că negocierile dintre PSD și UDMR ar fi picat. De asemenea, ulterior s-a anunțat că toate proiectele care aveau legătură cu comunitatea maghiară au fost retrase de pe ordinea de zi și de la Cameră și de la Senat, iar ședința Comisiei Juridice a fost amânată.
Deputatul PNL Brăila, Vasile Varga, vicepreședintele Comisiei Juridice a confirmat informațiile.
”S-a amânat deocamdată. PSD-ul a venit inițial cu niște amendamente. Au renunțat la cele de ieri, care au fost inițiate de grupul parlamentar al UDMR-ului. Au venit cu alte propuneri, am așteptat o oră, după care s-a anunțat că se amână ședința Comisiei juridice. Nu știm exact ce se întâmplă. Nu s-a spus nimic concret. Au anunțat doar că se amână. Fără dată, fără nimic. Oricum proiectele nu pot să intre în plen dacă nu au avizul Comisiei juridice. Cred că au primit foarte multe telefoane de la cei care sunt din Ardeal. Primari, președinți de Consilii Județene. I-au determinat deocamdată să scoată de pe ordinea de zi acest proiect pentru că ar fi fost o tragedie. Să nu mai spun de scandalul care a fost aseară. Evident că au supărat mulți oameni. Bineînțeles, au fost și ieșirile publice pe care le-am avut și noi”, a declarat Varga.
Agitație maximă în Parlament în urma crizei politice declanșate în tabăra PSD și pe fundalul negocierilor pentru trecerea moțiunii de cenzură ce se va dezbate miercuri. Potrivit presei centrale, în jurul orei 16:30, deputații de la Comisia juridică, Comisia de administrație și Comisia pentru drepturile omului au fost convocați de urgență în ședință pentru ora 18:00, prin SMS. Urgența o constituia un proiect al UDMR pentru modificarea Legii administrației publice locale (nr. 215/2001). Acesta conține mai multe modificări, însa printre cele mai importante se număra cea care privește pragul de la care administrațiile locale și instituțiile din subordinea lor să fie obligate să asigure folosirea limbii materne. În prezent, acesta este de 20%, iar UDMR îl dorește redus la 10%.
Deputatul PNL Brăila Vasile Varga, vicepreședinte al Comisiei juridice, s-a arătat siderat de graba cu care PSD-iștii susțin dezbaterea pe o asemenea temă. Acesta a precizat că liberalii au reușit amânarea discuțiilor în această seară, însă vor fi reluate mâine dimineață, la ora 10:00.
”Vor să coboare pragul de 20% la 10% pentru limba maternă peste tot. În toate localitățile, în toate instituțiile unde au pondere maghiară. Deocamdată s-a amânat. Aveau un proiect care a intrat în procedură de urgență, ceea ce nu se poate. Se va dezbate mâine la ora 10:00. E un mariaj între UDMR și PSD în vederea participării la moțiunea de cenzură. Adică să treacă moțiunea cu votul UDMR-ului. S-a făcut un mariaj, pentru că putea să nu treacă. Proiectul a intrat în luna mai și termen avea în octombrie. Noi ne vom opune categoric! Vor să îl introducă și pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Se vede clar că este înțelegerea dintre UDMR și PSD pentru moțiunea de miercuri. Mâine la 10:00 se discută în Comisia Juridică și în Comisia de administrație. Am cerut să fie amânată pentru că nu au venit cu amendamente. Din nou, se vede clar că încă sunt în negocieri”, a afirmat Varga.
Precizăm că după votul din comisii, urmează votul din plen, după care proiectul va merge la Senat, camera decizională. Trebuie subliniat și că pe parcursul întregii zile, au fost scoase la înaintare o serie de proiecte ale parlamentarilor UDMR, tocmai pe fondul negocierilor purtate de PSD-iști pentru susținerea în lupta cu propriul Guvern. Unul dintre acestea face referire la declararea datei de 15 martie Ziua Maghiarilor din România și a fost, de asemenea, urgentat la comisii în Senat.