Cu mai putin de o saptamina inainte de termenul-limita impus de ONU sirbilor si albanezilor pentru a gasi o solutie in privinta viitorului statut al provinciei Kosovo, Ceku a precizat: "Nu sintem dispusi sa acceptam o continuare a discutiilor sau o aminare a proclamarii". El a adaugat ca aceasta masura este prevazuta la scurt timp dupa 10 decembrie, iar la Bruxelles este preconizata pentru ianuarie sau februarie.
Potrivit diplomatilor, chiar oficialii Comisiei Europene le-au cerut neoficial statelor membre sa depuna toate eforturile diplomatice pentru a-i convinge pe albanezii din Kosovo sa amine proclamarea independentei cel putin dupa alegerile prezidentiale din Serbia, programate pentru 20 ianuarie si 3 februarie.
Potrivit unuia dintre scenarii, daca Pristina accepta un astfel de plan, va putea sa anunte independenta ca rezultat al "coordonarii" cu comunitatea internationala, in pofida lipsei unui acord formal al Consiliului de Securitate al ONU.
Unitatea UE insa nu poate fi garantata. Spre exemplu, Romania si Cipru sint criticii cei mai vehementi ai proclamarii independentei fara acordul ONU, iar Slovacia ezita.
Dupa o intilnire cu premierul slovac Robert Fico,
"In cazul in care - si se pare ca este cazul - ei (sirbii si albanezii din Kosovo) nu ajung la un acord, este important ca UE sa ajunga la un acord", a explicat acesta. "Americanii au o pozitie, rusii au o pozitie. Sper ca europenii sa aiba si ei o pozitie, daca este nevoie", a continuat el.
"Consider ca ar fi o greseala imensa daca UE s-ar diviza in cazul statutului Kosovo. Ne-ar face vulnerabili si cred ca anumite mari puteri se bazeaza pe aceasta vulnerabilitate, in viitor", a apreciat Fico, adaugind ca Guvernul slovac intentioneaza sa fie comunicativ si cooperant in legatura cu aceasta problema, dar este greu de imaginat ca va recunoaste Kosovo.
Intr-o conferinta la Bruxelles organizata marti, Ceku a respins sugestiile potrivit carora o proclamare unilaterala a independentei ar provoca violente in regiune. Acesta a adaugat ca dupa ce a colaborat timp de opt ani cu oficiali ai ONU, planul nu mai poate fi perceput ca unilateral, ci mai degraba pregatit permanent, fiind "cel mai nesurprinzator si previzibil eveniment" pe care Europa de Sud-Est l-a cunoscut de-a lungul mai multor generatii.