Mergi la conţinutul principal

Comisia Europeană a aprobat ajutorul financiar pentru motorina utilizată în agricultură

Comisia Europeană a aprobat, zilele trecute, schema de ajutor de stat care prevede reducerea la 21 euro/1.000 litri a accizei pentru motorina utilizată în agricultură, considerând măsura compatibilă cu piaţa internă, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii.

Astfel, utilizatorii de motorină din sectorul agricol, posibili beneficiari ai schemei de ajutor, trebuie să solicite, cu ocazia fiecărei aprovizionări cu motorină, documentele fiscale de vânzare (facturi fiscale) emise de furnizori pe numele beneficiarilor, pentru cantităţile achiziţionate şi utilizate începând cu data de 27 mai 2010, spre a beneficia de subvenţionarea accizei. Niciun cuvânt însă despre cantităţile de combustibil utilizate de producătorii agricoli în timpul campaniei de primăvară, care acum este pe final. "Prin intrarea în vigoare a acestei Hotărâri de Guvern se stabileşte nivelul accizelor la echivalentul în lei a 21 euro/1.000 litri, faţă de rata cuprinsă între 293,215 euro/1.000 litri în 2010 şi 309/Euro/1.000 litri în 2012. Ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare se aplică pentru o cantitate totală anuală de motorină de maximum 700,646 milioane litri. Această cantitate se repartizează între diferite ramuri de producţie primară, în funcţie de consumul mediu pe hectar pentru fiecare activitate. Bugetul total prevăzut pentru cei trei ani de aplicare a schemei de ajutor este de 3.050 milioane lei (circa 735,1 milioane euro)", explică MADR.

Autoritatea responsabilă de administrarea schemei de ajutor este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) prin centrele judeţene/locale. Beneficiarii pot depune cererile de acord prealabil pentru finanţare prin rambursare, după publicarea Ordinului de Ministru în Monitorul Oficial.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro