Comisia Europeană îi permite României un deficit bugetar peste 3% din PIB şi în 2011 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisia Europeană îi permite României un deficit bugetar peste 3% din PIB şi în 2011


România va putea să-şi reducă deficitul bugetar la 3% din PIB până în 2012, faţă de data limită stabilită iniţial pentru 2011, noul termen fiind menţionat şi în scrisoarea de intenţie a României către FMI, pentru aprobarea tranşelor 3 şi 4 din împrumutul extern, şi fiind deja discutat la ECOFIN.
"În scrisoarea de intenţie este trecut termenul 2012", a spus joi ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu.
Legat de momentul adoptării euro, Vlădescu a precizat că 2015 este în continuare termenul agreat cu BNR şi rămâne de văzut dacă politicile economice vor fi puse în practică.
Astfel, corecţia deficitului bugetar la 3% din produsul intern brut (PIB) până la finalul lui 2011 era necesară pentru intrarea în anticamera zonei euro (ERM-II) în 2012 şi adoptarea efectivă a monedei unice europene în 2015, însă reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, susţine că modificarea nu reprezintă nici derogare de la criteriile de la Maastricht, nici nu conduce la amânarea momentului adoptării euro.
"Poţi intra în anticamera zonei euro şi la jumătatea lui 2012, nu neapărat la începutul unui an. Şi trebuie să stai minimum doi ani în ERM-II", a spus joi Tănăsescu.
El a adăugat că noul termen este mult mai realist faţă de cel stabilit iniţial, iar corecţia deficitului va avea loc gradual.
"Anul 2011 era un termen nerealist. Nu se puteau ajusta cheltuielile sau creşte veniturile în mod spectaculos spre o zonă realistă", a explicat reprezentul României la FMI.
"Cel mai probabil România va trebui anul viitor să-şi reducă deficitul public cu alte două puncte procentuale, după o ajustare de la 7,3% din PIB la 5,9% din PIB în acest an", a adăugat Tănăsescu. El susţine că noul termen nu reprezintă un moment de respiro, ci "aliniere cu consolidarea fiscală în întreaga Europă".
De altfel, toate ţările din Europa vor trebui să-şi aducă deficitul la un nivel sustenabil abia din 2012, a argumentat Tănăsescu.
De asemenea, reprezentantul României la FMI a precizat că noul termen a fost deja discutat în întâlnirea ECOFIN, iar următorul pas pe care trebuie să-l facă România este o cerere către Comisia Europeană şi aprobarea acesteia de către ECOFIN.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro