Pe ordinea de zi a şedinţei Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, desfăşurată luni, au fost trei puncte referitoare la ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob-Ridzi. La primul dintre ele, figura o scrisoare prin care grupul deputaţilor liberali cerea începerea urmăririi penale împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi. De asemenea, conducerea Camerei a luat în dezbatere şi scrisoarea ministrului Tineretului şi Sportului care solicita, în baza articolului 4 din Legea 104 şi a articolului 74 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, încetarea activităţii comisiei parlamentare de anchetă. Membrii Biroului Permanent au luat în discuţie şi aprobarea Regulamentului Comisiei de anchetă.
Solicitarea ministrului Monica Iacob-Ridzi a fost respinsă, în favoarea ei votând doar reprezentanţii PDL din Biroul Permanent. "Am luat act de scrisoarea doamnei Monica Iacob-Ridzi şi se consideră că Biroul Permanent comunică în această chestiune doar cu Procurorul General", a spus Dumitru Pardău (PDL), secretarul Camerei Deputaţilor.
"Comisia îşi continuă activitatea. Până când îşi încheie raportul sau până când primim răspuns de la Procurorul General că a început urmărirea penală", a precizat Pardău. În consecinţă, în şedinţa Biroului Permanent, a fost aprobat şi Regulamentul de funcţionare a Comisiei de anchetă.
Democrat-liberalul a spus că reprezentanţii PDL au susţinut, în cadrul şedinţei, că se impun clarificări suplimentare de la Procurorul General înainte ca Biroul Permanent să aprobe continuarea activităţii Comisiei de anchetă, însă acest punct de vedere nu a întrunit majoritatea opţiunilor membrilor Biroului. "La ultimele şedinţe ale Biroului Permanent, Regulamentul Camerei a fost interpretat în funcţie de interesele politice", a apreciat Pardău.
În privinţa scrisorii grupului PNL prin care se cerea începerea urmăririi penale împotriva ministrului Monica Iacob-Ridzi, s-a decis şi sesizarea Comisiei juridice, pe lângă Comisia de anchetă care trebuie să dezbată şi ea solicitarea liberalilor.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat luni încetarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă
Ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, a solicitat luni încetarea activităţii Comisiei parlamentare de anchetă în ceea ce priveşte contractele derulate pentru "Ziua Tineretului", pe motiv că DNA cercetează deja cauza.
"Referitor la adresa Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea sumelor cheltuite de Ministerul Tineretului şi Sportului, sub semnătura ministrului Monica Iacob Ridzi, pentru organizarea „Zilei Tineretului" (...) prin care se solicită transmiterea către Comisie a documentelor indicate, vă aducem la cunoştinţă că prin adresa Ministerului Public, PÎCCJ - DNA Secţia de Combatere a Combatere a Corupţiei, din data de 26.06.2009, au fost declanşate la data de 23.06.2009 cercetările penale în baza unui denunţ penal cu privire la împrejurările încheierii şi derulării a trei contracte între MTS şi, respectiv, societăţile SC Compania de Publicitate Mark SRL şi SC Artisan Consulting SRL", se arată în scrisoarea lui Ridzi.
"În urma declanşării procedurilor judiciare penale s-a format cauza nr. 147/P/2009 pe rolul DNA", se mai arată în document, în care se adaugă faptul că MTS a înaintat "întreaga documentaţie solicitată de DNA prin adresele înaintate în data de 24, respectiv 25 iunie 2009".
"În temeiul articolului 3, articolului 4 alineatul 2 din Legea 304/2004 coroborat cu articolul 74 alineatele 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, vă solicit să luaţi act că ancheta parlamentară încetează de drept", a subliniat ministrul Tineretului.
Monica Iacob Ridzi ataşează şi răspunsul primit de la Ministerul Public, pe 26.06.2009. "Urmare cererii nr. 5412/26.06.2009, pe care ne-aţi adresat-o, vă facem cunoscut că la DNA - Secţia de combatere a corupţiei s-a înregistrat dosarul penal cu numărul de mai sus (147/P/2009 - n.r.), în care se efectuează acte premergătoare cu privire la împrejurările încheierii şi derulării a trei contracte, în valoare de peste trei milioane RON, între Ministerul Tineretului şi Sportului şi două societăţi comerciale cu capital privat (SC Artisan Consulting SRL, SC Compania de Publicitate Mark SRL)", se arată în document.
"Cercetările penale au fost declanşate la data de 23.06.2009, pe baza unui denunţ formulat în temeiul articolului 221 şi următoarele CPP. Celelalte date solicitate nu vă pot fi comunicate, întrucât procesul penal se află în faza actelor premergătoare", se mai precizează în textul trimis de DNA Monicăi Iacob Ridzi.
Potrivit Regulamentului Camerei, articolul 74, "anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activităţi care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se află pe rolul unor instanţe de judecată", precizând de asemenea că "o anchetă parlamentară încetează de drept în momentul deschiderii unor proceduri judiciare" ale faptelor care constituie obiectul ei.