Comisarul Condruz, adjunctul poliţiei brăilene, a preluat şefia IPJ Ialomiţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisarul Condruz, adjunctul poliţiei brăilene, a preluat şefia IPJ Ialomiţa

* de astăzi, 30 septembrie, cms. şef Valentin Dorin Condruz, adjunct al IPJ Brăila, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector șef la Ialomiţa * după cum se arată pe site-ul Poliţiei Române, au fost făcute mutări de cadre şi la alte inspectorate din ţară

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a rămas fără adjunctul Valentin Dorin Condruz, cel care a fost desemnat, în repetate rânduri, să preia atribuţiile de inspector şef, mai precis de câte ori Poliţia brăileană rămânea fără comandant. Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, cu data de 30 septembrie, comisarul şef Condruz a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de inspector șef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ialomița, funcţie rămasă liberă. Asta pentru că, începând cu data de 29 septembrie, comisar-şef de poliţie Ștefu Viorel, inspector șef al IPJ Ialomița, a fost împuternicit să exercite, tot cu caracter temporar, funcţia de director al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IGPR.

Informaţiile privind rocada poliţiştilor au fost publicate pe site-ul IGPR şi acestea nu sunt singurele mutări care s-au făcut la nivelul inspectoratelor din ţară. Astfel, din data de 29 septembrie, comisar-şef de poliţie Tache Vasile, inspector șef al IPJ Giurgiu, a fost împuternicit să exercite, cu caracter temporar, funcţia de director al Școlii de Agenți de Poliție Vasile Lascăr – Câmpina. Tot din 30 septembrie, cms. şef Georgescu Constantin Cătălin, adjunct al inspectorului șef al IPJ Giurgiu, a fost împuternicit să exercite funcţia de inspector șef la aceastâ instituţie.

Comisarul şef Condruz a tot asigurat conducerea Poliţiei brăilene, atât în perioada cât Cătălin Chivu a fost cercetat penal şi a fost pus la dispoziţie, ba după ce a decis să îşi dea demisia, dar şi după ce Mircea Vizitiu s-a mutat la IPJ Constanţa, în urma decesului fostei soţii care îl avea în grijâ pe copilul de 9 ani.

Între timp, situaţia la nivelul conducerii IPJ Brăila s-a rezolvat, funcţia fiind ocupată, prin concurs, din data de 22 aprilie, de cms. şef Adrian Glugă.


 


 


 


 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro