* la data de 1 noiembrie, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.870 de lei
Polițiștii continuă controalele pentru prevenirea răspândirii Covid – 19.
Astfel, la data de 1 noiembrie, în intervalul orar 08.00 - 13.00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Ianca și Secției 4 Poliție Rurală Ianca au acționat pe raza de competență, pentru combaterea faptelor antisociale, dar și pentru verificarea respectării măsurilor de protecție instituite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei. Polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor fiind de 1.870 de lei, dintre care 4 pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice prevăzute de O.U.G. 195/2002, alte 4 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În plus, polițiștii au aplicat alte două sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
“Totodată, polițiștii au controlat 20 de vehicule și au verificat 8 societăți comerciale, precum marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar și piețe și târguri, unde polițiștii au efectuat și informări privind noile reglementări legislative, în contextul pandemiei de Covid-19. În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii oricăror fapte antisociale, precum și pentru verificarea respectării măsurilor sanitare și de protecție împotriva Covid-19”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.