Colocviu Internaţional de Arheologie funerară la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Colocviu Internaţional de Arheologie funerară la Brăila


Directorul muzeului, prof. univ. dr. Ionel Cândea, a trecut în revistă, pe scurt, istoria Brăilei şi a urat bun venit oaspeţilor, după care directorul adjunct al muzeului, cercetătorul dr. Valeriu Sârbu, a prezentat istoria colocviului, iniţiat în 1993, prima întâlnire având loc în Bulgaria. De asemenea a evidenţiat faptul că nu a trecut nicio ediţie fără a se tipări comunicările susţinute de specialişti şi că, începând cu acest an, în cadrul colocviului se va organiza şi o masă rotundă, care va avea ca temă situaţia legislaţiei privind protejarea şi conservarea monumentelor. De traducerea discursurilor în limba engleză s-a ocupat prof. Livia Sârbu, iar de traducerea în limba rusă prof. dr. Ion Niculiţă de la Chişinău. La deschiderea oficială şi-au exprimat mulţumirea că în situaţie de criză s-a organizat acţiunea şi că aceasta are un înalt nivel ştiinţific reprezentanta Facultăţii de Istorie de la Belgrad, Marija Ljustina, reprezentantul Institutului de Arheologie de la Kiev, Sergey Skory, Aris Tsaravopoulos din Grecia şi Cristian Schuster din România. La final a luat cuvântul prof. dr. Ion Niculiţă de la Chişinău, care a declarat că simpozionul este foarte interesant, pentru că dă prilejul cercetătorilor să prezinte probleme similare din mai multe ţări şi mai multe puncte de vedere. Lucrările simpozionului se vor încheia sâmbătă seara. Evenimentul este organizat de Muzeul Brăilei, Asociaţia pentru Studii de Arheologie Funerară şi cea de-a 30-a comisie a Uniunii Internaţionale de Studii Preistorice şi Protoistorice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro